Menu
in

Familiile știau că muncesc cinstit la Verona: români șantajați pentru că se prostituau cu homosexuali în Italia

Florin Emilian Avădănei (21 ani), din localitatea Grajduri-Iaşi, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, Biroul Teritorial Vaslui, fiind acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de şantaj, respectiv o infracţiune de transfer ilegal de date informatice.

Ieşeanul este acuzat că şi-a şantajat doi prieteni care se prostituau în Italia. Sergiu G. C. şi Dan C. B., doi români originari din oraşul Negreşti, respectiv Roman, se aflau în Italia unde întreţineau relaţii sexuale contra cost cu bărbaţi pe care îi racolau de pe site-urile gay, în timp ce familiile lor de acasă ştiau că aceştia muncesc cinstit la Verona, pentru a-şi face un rost. În 2015, la Verona a ajuns şi Florin Emilian Avădănei, care neavând nicio sursă de venit în România, a mers în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Avădănei era prieten cu tânărul din Negreşti, care, în timpul discuţiilor telefonice, s-a oferit să îl găzduiască în apartamentul în care locuia alături de prietenul său din Roman.

În Italia, Avădănei avea să descopere că amicii săi câştigau bani prostituându-se cu homosexuali pe care îi racolau de pe site-urile de profil. Acesta a început să îşi şantajeze cei doi prieteni, după ce le-a sustras ilegal din laptop mai multe fotografii în care cei doi tineri apăreau întreţinând relaţii sexuale. Avădanei a locuit în apartamentul celor doi prieteni aproximativ două săptămâni.

Ulterior, la sfârşitul lunii iunie 2015, după ce a plecat din apartamentul celor doi, l-a contactat pe tânărul originar din Negreşti, ameninţându-l atât pe el, cât şi pe prietenul din Roman, cu faptul că în cazul în care nu va primi diverse sume de bani de la aceştia, va posta imaginile compromiţătoare, cu continut pornografic, pe Facebook şi le va trimite şi familiilor acestora.

Astfel, ieşeanul a primit de la cei doi suma totală de 300 euro, respectiv de trei ori câte 100 de euro. Deşi le-a promis că va şterge fotografiile, tânărul nu şi-a respectat promisiunea şi a încercat să obţină noi sume de bani de la cei doi tineri care se prostituau în Italia. Astfel, cei doi s-a decis să îl reclame la Poliţie. Avădanei a fost cercetat şi trimis în judecată în stare de libertate, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Tribunalului Vaslui.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version