in

Extremiştii Casapound la alegeri: “Stop imigraţiei”

Organizaţia Casapound Italia va participa la alegerile politice. Pe 11 ianuarie şi-a depus simbolul la Ministerul de Interne şi are o programă care dedică un întreg capitol imigraţiei.

Mişcarea de extremă-dreapta vorbeşte de “dezvoltare reală a diferenţelor, în afară de o societate multirasistă”, şi consideră imigraţia “unul dintre principalii vectori de dezrădăcinare şi sărăcire socială, culturală şi existenţială în dauna tuturor populaţiilor implicate, fie acestea gazdă sau găzduitoare”.

Imigranţii ar fi o “resursă” numai “pentru partidele progresiste şi pentru asociaţiile catolice”, “pentru Confindustrie şi pentru patronat, primii beneficiari ai acestei economii neosclavagiste”. Casapound subliniază necesitatea de a consolida cooperarea cu ţările de origine (este politica gen “să-i ajutăm la ei acasă” adoptată deseori şi de Lega Nord) dar între timp cere “blocarea fluxurilor migratorii”. Precum şi suspendarea acordurilor cu Schengen privind libera circulaţie în Europa, pentru a evita ca “sclavi şi delincvenţi” să se deplaseze din “lumea a treia internă către zonele mai avansate din punct de vedere economic ale continentului”.

Programa prevede şi instituirea unui organism care să aibă grijă “să nu persiste favoritisme în zonele sociale actulmente afectate de valul de imigraţie”, precum şi anularea Centrelor de identificare şi expulzare “în acelaşi timp cu repatrierea clandestinilor”.

Casapound însă, la final, recunoaşte că “fluxurile de intrare pot oricum să se dovedească indispensabile în anumite circumstanţe economico-sociale”. Însă pe ntru a le reglementa propune “cote care să ţină cont de factori etnici, sociali, culturali şi religioşi dominanţi în ţara de origine”. Pasaj, acesta din urmă, care trădează în mod mai deschis profilul rasist al proiectului politic al mişcării privind imigraţia.

Elvio Pasca

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

FOTO/ Încă o româncă face furori la Hollywood

Federicco Rocca, consilierul lui Alemanno: „Aştept de la comunitate propuneri de candidaţi români”