Menu
in

Drogat la volan, a dat cu maşina peste două mame şi doi copii

Două femei şi doi copii de două luni în cărucioare au fost loviţi de o maşină pe un trotuar la Aosta, pe 31 ianuarie. Copiii au ajuns la spital cu "cod roşu". Unul dintre copii are un femur rupt şi a fost pus în ghips. Starea femeilor şi a celuilalt copil, în schimb, nu este îngrijoratoare.

Şoferul maşinii, Marius Pohrib, de 21 de ani, muncitor român rezident la Aosta, a fost arestat. Imediat după accident, bărbatul a riscat să fie linşat de către martori.

Tânărul fusese reţinut de poliţie cu numai câteva zile înainte, la finalul unei investigaţii complexe: acesta a recunoscut că a participat la un jaf într-o tutungerie la Sarre, pe şoseaua de centură de la Aosta.

În urma recunoaşterii vinovăţiei şi a indicării numelor celorlalţi doi complici (căutaţi acum), a fost denunţat în stare de libertate.

"Tocmai ieşisem de la muncă – a povestit Pohrib anchetatorilor – şi mă duceam la fratele meu. În timp ce eram la volan m-am aplecat să iau ţigara care căzuse şi am derapat, ajungând pe trotuar".

Bărbatul a rezultat pozitiv la cannabis, negativ la testul de alcoolemie.

Poliţia rutieră din Aosta a început urmărirea penală pentru leziuni din culpă. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version