Tragedie duminică 26 aprilie dimineaţa cu puţin înainte de ora 6 în provincia Padova: doi morţi într-un dramatic accident care s-a produs între Villa del Conte şi San Giorgio in Bosco. E vorba de doi tineri români.
Victimele sunt Cristinel Traian Sandu, 29, din Villa del Conte, şi Valentin Marinca Dan, de 16 ani, din Camisano Vicentino (Vicenza).
O maşină – un Mercedes E200 cu numere româneşti – a „zburat” peste un sens giratoriu, din câte se pare din cauza vitezei ridicate, izbindu-se apoi de un gard şi o casă rustică. Tinerii se întorceau acasă după o noapte la discotecă, potrivit Il Gazzettino.
Accidentul a fost văzut de un trecător care a intervenit şi a chemat salvatorii. A reuşit chiar şi să scotă din maşină unul dintre pasageri, un tânăr rănit, din câte se pare nu foarte grav, care a fost internat la Cittadella. I-a salvat viaţa. Însă după câteva secunde maşina a luat foc carbonizându-i pe ceilalţi doi ocupanţi. Maşina a lovit o ţeavă de gaz care a luat foc.
La faţa locului au intervenit Pompierii, Poliţia Rutieră şi salvatorii de la Suem 118. Victimele sunt doi prieteni români la fel ca şi rănitul.
Moarte accidentală sau omucidere? Român de 27 de ani, carbonizat într-o baracă la Roma
Român de 53 de ani, găsit carbonizat lângă Vercelli
Român de 59 de ani, găsit carbonizat într-o casă abandonată la Vittoria