Primul episod a avut loc pe 10 aprilie, la Bibbiena, lângă Arezzo. Un român petrecăreţ de 39 de ani, şi-a dus vecinii în pragul exasperării, după ce a dat muzica la maxim în propria locuinţă, în toiul nopţii.
Carabinierii chemaţi la faţa locului au crezut pe moment că au reuşit să-l convingă pe bărbat, aflat în stare de ebrietate, să coboare volumul. Însă românul s-a năpustit asupra agenţilor.
Carabinierii au reuşit oricum să-l blocheze. A fost judecat şi condamnat la 10 luni de închisoare cu beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei.
Al doilea episod a avut loc în localitatea La Spezia. Protagonistul este un tânăr muncitor român de 25 de ani, care în noaptea de 14 aprilie a fost surprins în stare de ebrietate de către o patrulă de carabinieri care efectua un control într-un cartier din localitate. Semnalarea venise tot din partea vecinilor, deranjaţi de gălăgia făcută de român.
La sosirea militarilor, tânărul a reacţionat rău, începând să-i lovească şi trimiţându-i la spital pe doi dintre agenţi, care au primit 14 şi 7 zile de îngrijiri medicale. Muncitorul a fost arestat: va trebui să răspundă acuzaţiilor de ultraj, lovire şi refuz de a furniza propriile date personale.