Menu
in

Cătălin, de 16 ani, vindecat de leucemie la Perugia

Cătălin Sîrghie, un adolescent român de 16 ani, s-a vindecat de o gravă formă de leucemie la spitalul din Perugia. S-a salvat datorită transplantului de măduvă de la mama sa, Nela.

Timp de doi ani, scrie site-ul Perugia Today, Cătălin a alternat perioadele de internare la Secţia de Oncohematologie Pediatrică de la spitalul S. Maria della Misericordia şi cele de cazare în complexul rezidenţial Chianelli pentru a se supune transplantului de măduvă osoasă.

Pe 18 iulie, adolescentul, foarte rezervat dar cu zâmbetul luminos, a dorit să mulţumească medicilor şi infirmierilor care l-au îngrijit, mulţumind şi voluntarilor de la “Comitetul pentru viaţa lui Daniele Chianelli”.

La scurta ceremonie care s-a desfăşurat în sala de conferinţe a complexului rezidenţial au intervenit consilierul pentru Sănătate al Regiunii Umbria, Franco Tomassoni, comisarul extraordinar al Agenţiei Spitaliceşti Walter Orlandi, directorul de la S.C. de Hematologie Brunangelo Falini, prof. Cristina Mecucci, medicul Ilaria Capolini, care a amintit fazele cele mai importante ale programului terapeutic care i-a permis lui Cătălin să se vindece după transplantul de măduvă osoasă.

Consilierul pentru Sănătate Tomassoni a confirmat cât este de important voluntariatul: “Faptul că suntem aici să sărbătorim un tânăr redat vieţii îl datorăm pasiunii şi profesionalismului personalului de la Spitalul din Perugia, umanismului care este alăturat cercetării şi care produce un sistem medical de excelenţă”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version