Reprezentanți ai asociaționismului românesc din Italia au organizat cea de-a patra întâlnire având ca temă principală organizarea Congresului Românilor de pretutindeni. După Roma, Bologna și Torino, românii din zona centrală a Italiei și Republicii San Marino s-au întâlnit în localitatea Guidonia, din apropierea Romei.
Întâlnirea a avut loc sâmbătă, 18 octombrie a.c., în sala Consiliului Local al Primăriei din Guidonia, unde un grup de circa 20 de reprezentanți ai asociațiilor românești au discutat despre chestiunile legate de Congres.
Concluzia finală a fost că nici până în momentul de față nu există o metodologie democratică, clară și transparentă de organzare. Încă nu se știe nimic despre listele de participanți, numărul de locuri, sistemul de selecționare sau alegere a congresmanilor. O asemenea lipsă, nejustificată, ținând cont că data congresului este, teoretic, sfârșitul lunii noiembrie.
Victor Ponta: „Congresul se va face anul acesta”
Victor Ponta a confirmat, la Torino, pentru Gazeta Românească, că anul acesta se va organiza primul Congres al Românilor de Pretutindeni. „Da, se va organiza în acest an, de 30 noiembrie, aşa cum am spus”, a declarat răspicat Victor Ponta. Urmează ca Parlamentul să aprobe detaliile, a mai spus premierul.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a confirmat, la rândul său, organizarea Congresului: „Aşa cum a spus Victor Ponta, se va face”. Ministrul de Externe a mai spus că MAE a îndeplinit toate procedurile şi a trimis Parlamentului toate propunerile. Acum decizia finală trebuie luată de Parlament.
EXCLUSIV: Congresul Diasporei, iată metodologia „cine are plicul mai mare” propusă de MAE pentru alegerea congresmanilor
Românii din Italia, uniţi pentru a-şi alege reprezentanţii la primul Congres al Românilor de Pretutindeni
SURSE: Congresul diasporei, Comisiile parlamentare cer amânarea pentru luna mai 2015, Stanoevici SE OPUNE
Românii din Anglia cer amânarea Congresului: ”Nu suntem de acord cu modul netransparent şi neconsultativ în care a fost organizat
Rezoluţia de la Torino: „Cerem amânarea Congresului diasporei şi o nouă metodologie pentru desemnarea delegaţilor”