Jumătate dintre contribuabilii italieni câştigă, sau cel puţin aşa declară, circa 15.000 de euro. Întreprinzătorii sunt „mai săraci” decât lucrătorii subordonaţi. Venitul mediu declarat de întreprinzători este de 17.470 de euro în timp ce venitul mediu declarat de lucrătorii subordonaţi este de 20.280 de euro.
Datele reies dintr-o analiză efectuată de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) care a publicat statisticile privind declaraţiile de venituri ale persoanelor fizice (Irpef) 2012. Din analiză se deduce că lucrătorii subordonaţi sunt mai bogaţi decât întreprinzătorii, că diferenţa dintre bogaţi şi săraci a crescut pe timp de criză.
Napoli, oraș românesc pentru o zi: întreprinzătorii italieni din sud, cuceriți de ideea de a investi în România
„Dacă ne deplasăm atenţia asupra venitului total declarat de contribuabilul median, care faţă de medie nu este influenţat de valori outlier (adică deosebit de ridicate) – explică analiza MEF – valoarea coboară la 15.654 euro. Aceasta înseamnă că jumătate dintre contribuabili nu depăşeşte această valoare”. Există o diferenţă puternică între bogaţi şi săraci: 5% dintre contribuabilii cu veniturile cele mai înalte declară 22,7% din venitul total. Este vorba de o cotă mai mare decât cea declarată de jumătate dintre contribuabili, cei cu veniturile cele mai joase.
Monica Petrică, întreprinzătorul român al anului 2013 în Italia
Criza economică s-a transformat într-un măcel pentru lucrătorii subordonaţi: potrivit declaraţiilor de venituri, au dispărut 350.000 de contribuabili faţă de 2008. Din datele MEF reiese, apoi, o dată interesantă privind patrimoniul deţinut în străinătate de cetăţenii italieni: 113.000 de subiecţi sunt proprietari de imobile cu o valoare de 23 de miliarde de euro.
600.000 de angajaţi români în Italia
Regiunea cu venitul mediu total cel mai înalt este Lombardia (23.320 euro), urmată de Lazio (22.100 euro), în timp ce Calabria are venitul mediu cel mai scăzut cu 14.170 de euro.