Menu
in

Casini susţine reforma cetăţeniei

Cetăţenia pentru copiii născuţi în Italia din părinţi imigranţi: pe acest subiect, un punct central al propunerii de lege făcute de Pd, există aprobarea din partea Udc. “Este necesară o politică pentru familie, pentru că în Italia economia nu evoluează, iar populaţ ia creşte numai datorită imigranţilor. Eu am spus deja că sunt în favoarea acordării cetăţeniei celor care sunt născuţi în Italia”, a declarat liderul Udc, Pier Ferdinando Casini, invitat la congresul Acli (Associazioni cristiane lavoratori italiani) organizat la mijlocul lunii septembrie, la Orvieto.

Prezent la acelaşi congres, secretarul Pd, Pier Luigi Bersani, a declarat că pentru Pd, “pe primul loc este chestiunea fiilor imigranţilor şi a cetăţeniei italiene. Trebuie să fie clar în ce lume imaginăm Italia: în noua lume sau în cea veche?”. La această poziţie s-a raliat şi Fli şi Idv. Pdl şi Lega se opun. Iată câteva poziţii exprimate pa această temă.

“Dacă Pdl va continua să spună nu principiului ius soli se va pune contra realităţii. Este de acum clar că în Europa, Italia este ţara cu normele cele mai restrictive în materie de cetăţenie”, afirmă deputatul Pd, Enrico Farinone, vice-preşedinte al comisiei Afaceri Europene. “La congresul Acli – adaugă – a fost pozitivă convergenţa dintre Pd şi Udc pe o temă ca aceasta. Sper ca la finele legislaturii să se poată ajunge la o revizuire a actualei norme. Italia – încheie Farinone – să demonstreze că este europeană şi în acest sens”.

“Futuro e Liberta’ a făcut din noua cetăţenie pentru tinerii născuţi în Italia din imigranţi regulamentari drapelul său în această legislatură: dacă Casini şi Bersani vor fi coerenţi, legea Sarubbi-Granata este gata pentru plen, cu o majoritate posibilă. Ar fi un mare semnal de civilizaţie şi norma cea mai importantă a acestei legislaturi”, declară într-o notă vice-coordonatorul naţional al Fli, Fabio Granata. “Astăzi prezenţa Pdl şi Lega, care în Senat sunt în majoritate, împiedică aprobarea unei legi pentru a se da cetăţenia fiilor de imigranţi care se nasc pe pământ italian, însă în viitoarea legislatură acesta va trebui să fie unul dintre primele puncte pe ordinea de zi, indiferent care va fi majoritatea”, afirmă şeful grupului Italia dei Valori la Senat, Felice Belisario.

“Şi astăzi, delirul unor exponenţi Pdl – adaugă – demonstrează cât de înapoiată este faţă de ţară o parte a clasei conducătoare italiene. Este o normă de civilizaţie care ne-ar permite, împreună cu altele în materie de  recunoaştere a drepturilor, cumeste căsătoria pentru cuplurile de homosexuali şi o lege bună privind testamentul biologic, să ieşim din Evul Mediu”. “Este o nebunie să te gândeşti să dăruieşti cetăţenia tuturor pe ba za principiului ius soli. Cetăţenia trebuie să fie o alegere conştientă rod al acceptării de principii de toleranţă, de respectare a drepturilor femeilor şi minorilor. Tocmai în zile de agitaţie fundamentalistă să se frâneze demagogia multiculturală”, a declarat preşedintele grupului Pdl la Senat, Maurizio Gasparri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version