Curtea de Apel din Brescia a confirmat achitarea pentru Angelo Cerioli, comerciantul de 56 de ani care a ucis un hoţ.
Pe 25 noiembrie 2012 la Caravaggio, în provincia Bergamo, Cerioli a tras în câteva persoane care au luat în vizor magazinul său de grădinărit, de la parterul locuinţei sale. Două gloanţe l-au nimerit pe Dumitru Baciu, un român de 46 de ani.
Pe 12 februarie, Tribunalul din Brescia a respins apelul formulat de Procuratura din Bergamo. Confirmând astfel achitarea pronunţată de judecătorul din Bergamo pe timpul procesului în primă instanţă, cu procedură simplificată, pe timpul căruia a rezultat că nu existau dovezi privind vinovăţia lui Cerioli.
În acea seară comerciantul a auzit câteva zgomote care venea dinspre magazinul său, de sub apartamentul în care trăieşte. A ieşit la balcon şi a văzut doi răufăcători, ambii dezarmaţi, care intenţionau să lovească cu bâte uşa de la intrarea magazinului. Hoţii au reuşit să intre şi să fure trei drujbe.
Cerioli, temându-se pentru familia sa după ce deja suferise câteva furturi, şi-a luat astfel pistolul, declarat şi deţinut regulamentar, şi a tras câteva focuri. Un proiectil l-a lovit pe unul dintre hoţi, care a murit pe loc: Dumitru Baciu, român de 43 de ani deja cunoscut forţelor de ordine pentru antecedentele sale de furt.
Însuşi comerciantul a fost cel care a solicitat intervenţia carabinierilor şi ambulanţei, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate moartea lui Baciu. Bărbatul a petrecut trei zile la închisoare. A început apoi parcursul judiciar, cu achitare în prima instanţă şi acum şi în a doua instanţă.
Curtea din Brescia are 90 de zile la dispoziţie pentru depunerea motivării sentinţei, după care procuratura din Bergamo va avea alte 45 de zile pentru prezentarea unui recurs la Curtea de Casaţie.