O româncă de 22 de ani, A.B., a fost salvată de carabinierii din Roma, după ce fostul prieten, un conaţional de 31 de ani, a sechestrat-o în apartamentul său, timp de câteva zile.
Potrivit cotidianului "Il Messaggero", Bărbatul, care nu s-a obişnuit cu ideea că fosta iubită l-a părăsit, a încuiat-o pe fată în propriul apartament. I-a luat celularul şi a împiedicat-o să ceară ajutor. Timp de mai multe zile, a bătut-o şi a maltratat-o.
Calvarul tinerei s-a terminat datorită intervenţiei carabinierilor, alertaţi de o prietenă a tinerei, afaltă în vacanţă în nordul Italiei. Prietena victimei a reuşit să afle de sechestru de o cunoştinţă din România. Deşi nu ştia cu exactitate în ce cartier se află victima, românca, împreună cu soţul ei, italian, au sesizat autorităţile din Bolzano.
Carabinierii din Bolzano au luat legătura cu colegii lor din Roma, care, după ce au analizat cazul, au reuşit să-l identifice pe agresor. L-au aşteptat la ieşirea din blocul situat în cartierul Tor Sapienza şi l-au reţinut. Ulterior, au eliberat-o pe tânără, care a fost supusă unui control medical. Doctorii au tratat-o pentru răni considerate vindecabile în şapte zile şi au externat-o.
Fostul prieten al româncei, care are antecedente penale, a fost reţinut pentru sechestrare de persoană şi rele tratamente.