Scriitorul român Mihai Mircea Butcovan a participat la Bologna la „Bine ai venit!”, eveniment dedicat culturii româneşti. „Integrarea există, însă este închisă în interiorul caselor. Prejudecăţile sunt create de cei care caută consens electoral”, este diagnosticul pus de Butcovan, într-un interviu acordat agenţiei Redattore Sociale.
În Italia din 1991, Butcovan, 42 ani, scriitor şi publicist român de limbă italiană, cu trei cărţi publicate, spune că în Italia, strada integrării încă este lungă. „De-a lungul anilor a existat o construcţie de stereotipuri create cu artă de politicieni cu putere de convingere în căutare de consens electoral”.
Pericolul de prejudecată este bidirecţional şi priveşte pe fiecare dintre protagoniştii întâlnirii dintre Italia şi România: „Nu sunt numai românii în Italia, ci şi numeroşii întreprinzători italieni care au venit să investească în România şi care nu s-au comportat întotdeauna bine. În acelaşi fel, odată cu imigraţia în masă a românilor în Italia au sosit şi exemple de comportament mai puţin pozitiv„.
În afară de lumea politică, şi mass-media (cu unele excepţii) îşi face partea pentru a ţine prejudecăţile pe linia de plutire, pentru că, spune Butcovan, „Este ştire mai degrabă evenimentul senzaţional negativ, şi prea des există interes faţă de poveşti de cronică de privit prin gaura cheii. De altfel – continuă scriitorul – să ai imigrantul ca ţap ispăşitor este liniştitor într-un moment în care lumea este dezorientată din punct de vedere economic şi politic, însă acest lucru îi ia cetăţeanului responsabilitatea de a alege cum să gândească”.
Este mai puţină integrare decât acum 20 de ani, spune scriitorul român. Adevărata integrare „rămâne închisă în interiorul caselor, în familiile care primesc îngrijitoare şi pe şantierele de construcţii pline de lucrători străini. Aceste persoane nu aduc numai o contribuţie economică, ci şi una umană”.
Faţă de toate acestea acestea există însă şi semnale pozitive: „În Italia a crescut numărul asociaţiilor de români. Si acest lucru demonstrează că din partea imigranţilor există dorinţa de integrare în ţesutul social şi de participare la viaţa civică a ţării. Românii încep să simtă Italia ca o casă unde să trăiască pe deplin asumându-şi propriile responsabilităţi”.
„Trebuie să ne amestecăm privindu-ne în ochi, fără a ne gândi să salvăm puritatea cu orice preţ – încheie scriitorul -. Persoanele se deplasează, şi odată cu ele bogăţia culturală. Vechiul slogan «să-i ajutăm la ei acasă» este o rămăşiţă de imperialism, este anacronic”.
