in

Brescia, ore de coșmar pentru o româncă bătută și sechestrată de un italian: ”Am crezut că mă va ucide”

Victima este o femeie de 37 de ani care a acceptat, după ce a fost contactată prin intermediul unui site de anunțúri, ca în noaptea dintre 29 și 30 decembrie să-și ofere serviciile sexuale în schimbul a 250 de euro. Odată sosită în casa italianului de 51 de ani, românca s-a răzgândit fiindcă clientul era beat.

La refuzul său, bărbatul a amenințat-o cu un cuțit și a început să o lovească cu pumnii pentru a o obliga să-i suporte perversiunile, iar apoi a ținut-o sechestrată în locuință trei ore, timp în care a încercat și să o stranguleze și să o drogheze cu forța.

Deși era terorizată, a reușit într-un moment de neatenție a agresorului să-și alerteze o amică, trimițându-i un mesaj cu adresa apartamentului în care era închisă. În câteva minute o patrulă a carabinierilor din Chiari, Brescia, a descins în locuința italianului, aflat deja în arest la domiciliu pentru comiterea unor fapte similare. Bărbatul a fost dus la închisoare.

 

CITEȘTE ȘI:

Prostituata violată la Vicenza de militarii SUA, despăgubită cu 160.000 de euro

Prostituată româncă ucisă la Verona, cadavrul a fost găsit într-o benzinărie

Prostituată româncă de 26 de ani, ucisă și „crucificată” sub un pod, la Florența

Benevento, pensionar italian agresat de doi români pentru un lănțișor din aur

Ravenna, accident rutier grav, rănită româncă de 24 de ani