Menu
in

Banda ”Gratta e vinci”, furturi de peste 100.000 de euro, 6 români arestați

Se deplasau cu trenul și luau în vizor în special magazine cu tutun și bilete loto. Țigările erau vândute apoi pe piața neagră, lozurile ”Gratta e Vinci” erau încasate. Și tocmai una dintre aceste ”încasări” a declanșat operațiunea care a dus la arestarea a cinci români fără domiciliu stabil considerați responsabili de 19 furturi în Piemonte și Lombardia și un jaf la un autogrill la Arsago Serpio (Varese). Reținută și o cetățeană română, Sîrbu Luxița Alina, de profesie îngrijitoare, care avea rol de intermediară.

Astfel carabinierii din Verbania, împreună cu colegii din Cormano (MI) și Milano, au încheiat activitățile inerente executării unui mandat de arestare preventivă, emis de judecătorul de instrucție de la Tribunalul din Verbania, în privința a șapte persoane de cetățenie italiană și română, responsabie cu titlu diferit de douăzeci de furturi din magazine, jaf și tăinure de bunuri, cu o valoare estimată de o sută de mii de euro. Furturile au fost comise între noiembrie anul trecut și martie în provinciile Verbano Cusio Ossola, Milano, Monza, Brianza, Bergamo, Brescia și Varese.

Ancheta a început în urma furturilor comise pe timpul nopții prin efracție la Baveno și Verbania pe 20 și 22 noiembrie 2016, la barurile-tutungerii situate în apropierea respectivelor gări. Pe timpul furturilor erau sustrași bani, numeroase cartușe cu țigări, monede păstrate în interiorul aparatelor electronice cu jocuri de noroc și lozuri instant ”Gratta e Vinci”.

Activitatea investigativă, explică carabinierii, a permis să se identifice și tăinuitorii de tutun prelucrat sustras din magazine. Este vorba de cetățeana română Sîrbu Luxița Alina de profesie îngrijitoare care avea rol de intermediară pentru a trimite prada la Balli Dario, care la rândul lui se ocupa de plasarea acesteia pe piață. Aceștia doi au fost reținuți cu acuzația de tăinuire și duși la închisoarea San Vittore, iar apoi au fost plasați în arest domiciliar.

Ceilalți anchetați au rămas în penitenciarele lombarde cu acuzația de multiple furturi agravate și jaf.

Numele celor șapte arestați: Dima Robert Gabriel, 18 ani, Dogaru Petru (59), Dima Cristian (23), Bălăuță Marius Sorin (26), Savin Gicu (49), Sîrbu Luxița Alina (36), Balli Dario (50 ani, italian).


Citiți și:

Sicilia, am ajuns și hoți de roșcove, 400 de kg dintr-o lovitură, trei români arestați

Au devastat o școală la Pavia. Banda lui Șobolan fura cupru pe acoperișul clădirii

Alarmă la Firenze: armate de copii de la orfelinatele din România instruite să fure

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version