Menu
in

Atac sexual asupra unei tinere în gara din Alessandria. Arestat un român de 35 de ani

Carabinierii l-au arestat pe Iulian Frunză, român de 35 de ani, cu antecedente penale și fără domiciliu stabil, pentru tentativă de viol și vătămare corporală. Faptele s-au petrecut pe 17 ianuarie în jurul orei 2.30, în gara din Alessandria.

Victima, o tânără de 19 ani din Milano, aștepta în gară trenul de la ora 5.00. În timp ce se afla pe peron, fata a fost abordată de bărbatul care i-a propus un raport sexual cu plată. La refuzul tinerei, acesta a luat-o de un braț și a târât-o cu forța într-unul dintre compartimentele unui tren care staționa, unde la lovit-o cu pumnii în cap și a încercat să o violeze.

Fata a încercat cu disperare să se apere și urletele sale au fost auzite de un angajat al gării care trecea întâmplător pe lângă tren. Bărbatul a urcat și a intervenit în apărarea fetei care fugea către el cerându-i ajutor, însă românul l-a somat cu un ton foarte amenințător să-și vadă de treabă și să plece.

Angajatul gării a solicitat atunci sprijinul a doi agenți de securitate prezenți în zonă, care au intervenit rapid și l-au blocat pe român chiar când ajunsese din urmă tânăra care încerca să fugă de el.

La fața locului a intervenit și o patrulă a carabinierilor care l-a arestat și dus la cazarmă pe agresor. Tânăra a fost dusă la spital, unde a fost diagnostică cu traumatism cranian și diferite contuzii.

CITEȘTE ȘI:

Salerno, român condamnat la închisoare pe viață: a ucis un italian și i-a violat iubita

Iată violatorul în serie de la Padova. Infirmierul român mai făcuse două victime

Violată și torturată de o bestie: povestea unei românce de 16 ani, ținută închisă de un italian

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version