Voia să intre cu orice preţ în Primăria de la Montecorvino Rovella (Salerno) la o oră fără program cu publicul şi pentru a reuşi s-a năpustit asupra unui uşier şi a unui funcţionar şi a fost arestat. Cornel Ivu, român de 38 de ani, a fost arestat de carabinieri vineri 8 aprilie imediat după ce i-a agresat pe funcţionari, pentru infracţiunea de violenţă privată şi continuată.
Ivu s-a năpustit ca un nebun şi asupra carabinierilor, nu numai asupra funcţionarilor primăriei care l-au împiedicat să intre în instituţie. Bărbatul după arestare a fost percheziţionat şi carabinierii au găsit în hainele pe care le purta un cuţit care a fost pus sub sechestru. Cu câteva zile în urmă Ivu, tot după-amiaza, a intrat în Primărie şi a urcat până în turnul cu ceas pentru a se arunca în gol.
Din fericire, a fost calmat de funcţionarii primăriei şi apoi a fost blocat de carabinierii care l-au convins să nu facă niciun gest extrem, însă vineri bărbatul s-a reîntors şi după agresiune a fost arestat.
Citiți și:
Încearcă să intre în casa unui infirm cu un cuţit în mână. Arestat la Messina
Reggio Calabria, s-a opus arestării, i-a așteptat pe carabinieri cu un cuţit lung de 31 de cm