Numărul lucrătorilor din construcţii cu „partita Iva” a crescut cu 20% în ultima vreme. De fapt, nu sunt liber profesionişti, ci muncitori obligaţi de patroni să-şi deschidă firmă individuală. În acest fel patronii descarcă pe umerii muncitorului orice responsabilitate contributivă sau asigurativă. Cgil îi numeşte „falşi profesionişti”.
În Lombardia în 2010 munca subterană din sectorul construcţiilor a crescut cu 20%, spune Cgil. Cifrele din raport vorbesc despre un record al evaziunii fiscale, care în regiune este estimată a fi de circa 1,394 de miliarde de euro, 15,73% din cifra la nivel naţional.
Metodele pentru evaziune merg de la contracte part-time stipulate unor lucrători care de fapt lucrează full-time, la creşterea orelor de absenţă, până la încadrarea muncitorului în prima categorie (lucrătorul nespecializat), chiar dacă sarcinile sale sunt de a doua sau a treia categorie. «În construcţii piaţa muncii s-a transformat într-un „hipermarket al forţei de muncă” – spune Walter Schiavella, secretar general al Fillea Cgil – în special din cauza politicilor economice care au aruncat sectorul în abis.»
Angajatorii încearcă să reducă costurile în orice fel, «în defavoarea lucrătorilor, a taxelor şi a siguranţei pe şantiere», adaugă Franco De Alessandri, secretar general al Fillea Cgil din Milano.
Din studiu reiese faptul că recesiunea este nemiloasă în special cu lucrătorii imigranţi: în 2009, pe şantierele din Milano lucrau 71.000 de străini. Dintre aceştia, 34.000 numai în Milano, unde reprezintă 52% din totalul angajaţilor din sector: un record naţional. Într-o perioadă de 12 luni, însă, s-a înregistrat o scădere de trei puncte procentuale: astăzi sunt 63.5000 de imigranţi care lucrează pe şantierele lombarde, 31.000 în cele milaneze. Făcând calculele, aproape zece mii de străini şi-au pierdut locul de muncă.
Deşi reprezintă majoritatea forţei de muncă, imigranţii sunt în medie plătiţi cu mai puţin – salariile lor ajung la numai 41% din media salariilor din sector – şi deseori sunt obligaţi să-şi deschidă „partita Iva”, rezultând a fi „liber profesionişti”. În acest fel angajatorii sunt scutiţi de responsabilităţi în caz de accidente şi muncitorului îi revine sarcina de a plăti taxele pentru salariul încasat. O practică căreia i se adaugă aşa- numita muncă „gri”. „Între 2009 şi 2010 – explică De Alessandri – la oficiului nostru de plângeri aproape 250 de imigranţi au semnalat că au primit jumătate din salariu în afara statului de plată. Şi că au câştigat cealaltă jumătate la negru”.