Doi italieni ucişi cu toporul, arestat un român de 30 de ani
De un an de zile românul este în închisoare în Italia, dar susţine că este nevinovat. Principalul martor al acuzării l-ar fi recunoscut pe presupusul asasin după vaccinul de la braţul stâng, pe care l-a observat de la 80 de metri. Însă, potrivit surorii lui Murariu, el se afla în România în ziua în care a avut loc crima.
Evenimentul Zilei publică un amplu material despre semnele de întrebare legate de anchetă, demontând dovezile aduse de acuzatori.
“Dovezile care au stat la baza acuzaţiilor sunt îndoielnice, susţine sora lui Murariu, Graţiela Pop, stabilită în Italia. De la aceasta, EVZ a aflat că investigatorii nici măcar nu au putut demonstra faptul că Daniel se afla pe teritoriul Italiei în acea perioadă: „Există cel puţin patru martori care l-au văzut în acea noapte în România. Nu există nici o altă probă în afară de mărturia unui martor, Lanna Gugliemo, fiul uneia dintre victime. Acesta a declarat că nu i-a văzut faţa, în schimb i-a recunoscut vaccinul de la braţul stâng, «de la 80 de metri»”.
În schimb, Graţiela Pop a spus că toate mărturiile făcute de fiul patronului ucis împotriva botoşăneanului au fost demontate.
VIDEO: În următorul video coordonatorul carabinierilor din Frascati dă detalii cu privire la arestarea românului, pe care nu îi numeşte "presupusul asasin", ci "autorul crimei" şi "românul care a ucis":
Vaccinul "recunoscut" de la 80 de metri
"Au fotografiat vaccinul şi l-au pus să se uite la el de la distanţa la care spune că l-a văzut pe Daniel dar nu aputut să îl identifice. Gugliemo avea ciudă pe Daniel pentru că era omul de bază al tatălui său şi avea încredere mai mare în el decât în fiul şi nevasta lui. Daniel a muncit şase ani la el dar plecase din Italia din luna aprilie", a povestit sora lui Murariu.
“Era în România”
“Nu avea cum să fie în Italia atunci, în noaptea de 29 spre 30 iulie. Eu am vorbit cu el la telefon pe 30, era sâmbătă seara. În ziua aceea, sora mea care stă la Roma, m-a sunat şi mi-a spus că îl caută carabinierii pe Daniel. Se aflase de crimă iar Guliemo Lanna sunase la autorităţi. El a spus că l-a văzut pe Daniel în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aşa cum spun italienii, cei doi au fost omorâţi vineri seara, li s-a dat foc sâmbătă, la 3.00 dimineaţa dar au fost găsiţi la pe la 8.00 dimineaţa.Când au fost anunţate autorităţile, s-a dat alarma. Din Italia şi până în Ungaria toate maşinile au oprite şi verificate. Dar fratele meu era acasă sâmbătă la ora 20.30 că i-am cerut mamei să mi-l dea la telefon. Nu avea cum să ajungă în 12 ore tocmai în Săveni cu maşina căci cu avionul el nu zbura. Mai ales în condiţiile în care filtrele de poliţie îl căutaseră toată ziua. Nici urme din ADN-ul lui nu au găsit. La procuratura italiană am depus şi listele cu toate convorbirile telefonice pe care le-a avut fratele meu dar şi înregistrarea de la mine. Pe 4 octombrie ne-au acceptat cererea de judecare a procesului. Avem termen pe 22 ianuarie. Cu toate dovezile pe care le avem, avocatul ne-a asigurat că îl pun în libertate", a povestit pentru EVZ Graţiela Pop.