Vicechestorul adjunct din Pesaro, Andrea Massimo Zeloni, l-a salvat pe 1 octombrie pe un român de la sinucidere, în gara din Pesaro. Faptul s-a petrecut pe linia 4, în jurul orei 20.40. Funcționarul era în afara serviciului și s-a dus să-și ia fiica, când la un moment dat a observat că românul, tocmai în momentul în care sosea trenul, se apropia tot mai mult de șine până când s-a lăsat jos, decis să se lase lovit.
Dramă lângă Verona, un român și-a înjunghiat soția și s-a sinucis
În acel moment, funcționarul, după ce a dat alarma vocal, a coborât pe linia ferată și l-a luat pe sus, sprijinindu-l pe peron. Bărbatul era în stare de confuzie, dar a scăpat nevătămat. Mecanicul locomotivei și-a exprimat recunoștința față de polițistul care a evitat tragedia.
Român din Florența s-a spânzurat în fața ușii fostei partenere: ” Voiam să am o familie cu tine”
Imediat după a telefonat la 113 și cu ajutorul unui agent municipal românul a fost dus la Urgență, unde a fost internat.