Menu
in

A ucis o bătrână la Milano, prins în Grecia

Anna Di Vita, 82 de ani, a fost găsită moartă pe 10 aprilie 2014, într-un apartament dintr-un bloc cu locuinţe sociale din Milano. Presupusul ucigaş a fost găsit în Grecia: un român de 22 de ani, Constantin Ionuţ Iusnea (foto), deja închis într-o închisoare din Atena. A fost găsit datorită colaborării cu autorităţile greceşti. Ucigaşul şi-a lăsat amprentele pe un dulap, apoi a vândut bijuteriile furate din casă unui magazin de bijuterii.

Cadavrul bătrânei, care trăia singură, a fost găsit de un angajat al cooperativei de servicii sociale care o însoţea ocazional la consultaţii medicale. Starea de deteriorare a corpului a îngreunat stabilirea datei morţii, care probabil a avut loc între 28 şi 31 martie. În urma prelevării amprentei găsită în dulap, agenţii de la echipa mobilă au ajuns la român, fotosemnalat cu 6 luni înainte pentru identificare.

Născut şi rezident în România, românul este închis din decembrie în penitenciarul din Korydallos, la Pireu, pentru câteva jafuri comise pe teritoriul grecesc.

Din ceea ce a reieşit în urma analizării apelurilor sale telefonice, bărbatul a sosit în Italia la finele lui februarie, rămânând la Milano întreaga lună martie, apoi luând un avion către Atena din Orio al Serio pe 2 aprilie.

Bestiile din Mantova. ”Mi-au luat un deget şi voiau să mi-l taie cu cleştele”

I-a rupt coastele bătrânei pentru a o face să mănânce, îngrijitoare româncă trimisă în judecată

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version