A fost condamnat la cinci ani de închisoare autorul jafului de la magazin Internet Point de pe via Don Bosco din Ancona. Episodul, care datează din iunie anul trecut, s-a încheiat cu agresarea poliţiştilor şi carabinierilor interveniţi la faţa locului.
Jefuitorul, Mircea Florin Cojocaru, român de 29 de ani, a fost condamnat pe 7 ianuarie de tribunal. Bărbatul, poate în compania unui complice care a reuşit să fugă, s-a năpustit asupra poliţiştilor şi carabinierilor de pe un acoperiş, pe timpul fugii, şi i-a luat la pumni şi picioare, înainte de a fi imobilizat. Pentru a intra în magazin, la patru noaptea, bărbatul a distrus vitrina, furând apoi 319 euro din aparatele aflate în interior.
Câţiva rezidenţi au avertizat imediat forţele de poliţie, vorbind de mai mulţi intruşi în Internet Point. Mircea, acuzat de jaf, vătămare corporală şi ultraj, agravate de faptul că a acţionat cu faţa acoperită, a încercat să fugă desprinzând ventilatorul de la baia din spate, obţinând astfel o gaură în zid prin care a urcat pe acoperişul clădirii.