Îngrijitoarea româncă, arestată împreună cu concubinul ei, este acuzată de sustragerea cardului bancar cu care, în numai o lună, a ridicat peste 7.500 de euro. S-a întâmplat la Verona. Potrivit cotidianului L’Arena, românca a profitat de încrederea unei femei infirme pentru a-i goli, cu complicitatea concubinului, contul bancar.
Victima înşelătoriei este o femeie de 60 de ani rezidentă la Verona, afectată de o foarte gravă infirmitate din cauza căreia are nevoie de asistenţa a două îngrijitoare pe timpul zilei. Şi una dintre acestea, o imigrantă româncă de 35 de ani, este acuzată că a abuzat de situaţia dificilă a femeii şi de un card lăsat într-un sertar lângă care se afla, la vedere, numărul secret pentru efectuarea tranzacţiilor. Acum femeia şi complicele său, şi acesta de naţionalitate română, sunt închişi în penitenciarul din Montorio cu acuzaţia de furt cu circumstanţ a agravantă de sustragere şi utilizare injustă de card bancar, de înşelăciune în dauna unei persoane invalide şi de abuzare a raportului profesional.
Totul a început în aprilie, când Rodica Cotuna, de ani de zile în Italia, rezidentă în partea de Est a Veronei, intră în casa doamnei pentru a-i oferi asistenţă. La patru săptămâni după angajare, sora femeii asistate îşi dă seama de frecvente ridicări de bani din contul curent cu ajutorul cardului, şi cu o frecvenţă în aparenţă nemotivată.
Badantele românce îşi pierd imaginea
Din 20 aprilie până în 19 mai au fost ridicaţi 7.500 de euro. Începutul a fost “soft”. Prima ridicare a fost de 250 de euro, apoi de 400, iar 250, 300, 500 şi aşa mai departe. Apoi saltul de calitate: 1.350 euro, 1.225, 1.750… Şi orele la care s-au ridicat banii erau suspecte. Figurau ridicări efectuate în aceeaşi zi la 7.55, la 7.59, la 8.02 sau seara la 19.09, la 19.12 şi la 19.14 şi mereu pe timpul orarului de muncă al noii îngrijitoare. O frecvenţă în mod absolut neobişnuită, care i-a determinat pe responsabilii instituţiei bancare să semnaleze ciudăţenia surorii femeii de 60 de ani.
“Banca spune că au existat nenumărate ridicări de bani, ce se întâmplă?”, a întrebat-o sora femeii asistate pe bolnavă. În acel moment lovitura de teatru: îngrijitoarea, care probabil a ascultat conversaţia dintre cele două surori, dintr-o dată anunţă că trebuie să se întoarcă de urgenţă în ţara de origine din cauza unor probleme de familie şi dispare. Consistenta lipsă de bani, cu toate acestea, este denunţată la chestură şi agenţii Echipei mobile se pun să lucreze.
La anchetele Echipei mobile a chesturii colaborează şi banca care furnizează anchetatorilor imaginile înregistrate în luna mai de instalaţia de supraveghere video şi care au surprins un bărbat, identificat apoi a fi Daniel Amariţei, de 25 de ani, concubinul Rodicăi Cotuna. Femeia de 60 de ani l-a recunoscut, din imagini, a fi persoana care deseori o însoţea pe asistenta sa.
În casa bărbatului anchetatorii au găsit şi jacheta, cu croială neobişnuită, pe care o purta subiectul imortalizat de camerele video. Nici urmă, în schimb, de bani. Ambii rezultă a nu avea antecedente penale. Cei doi au fost arestaţi. Acum se fac anchete privind eventuale trimiteri de bani în România şi pentru a se stabili dacă există şi alţi complici. Operaţiunea a fost ilustrată pe 2 noiembrie de şeful Echipei mobile din Verona, Roberto Della Rocca, care îi invită pe toţi cei care au avut raporturi de muncă cu femeia arestată şi au descoperit fapte anormale să le semnaleze poliţiei.