Accident mortal pe A1
Un muncitor român de 38 de ani a murit în noaptea de 8 februarie într-un accident rutier care s-a produs pe autostrada A1, în apropiere de ieşirea spre Attigliano, în dreptul localităţii Orte. Bărbatul, împreună cu alţi trei conaţionali, călătorea în jurul orei 2.30 spre nord într-un Renault Scenic care s-a oprit pe carosabil după ce a lovit un animal. Trei dintre ocupanţii maşinii au apucat să iasă din maşină. Maşina a fost izbită de un autocar care venea din Calabria, cu zece persoane la bord. Muncitorul de 38 de ani nu a mai apucat să iasă şi a decedat în urma impactului.
Ciocnire lângă Lecco
Impact înfiorător pe strada provincială 342, pe 9 februarie, la Barzago (Lecco). Un român de 45 de ani, V.E., aflat la volanul uni Fiat Punto, circula în direcţia Como. A intrat pe banda opusă şi s-a ciocnit de un camion condus de un marocan de 48 de ani. În urma impactului, automobilistul a rămas prins între fiarele maşinii. Pentru salvarea automobilistului au fost mobilizaţi medicii cu elicopterul sanitar din Como, pompierii din Merate şi carabinierii din Cremella. Bărbatul a fost internat în stare gravă la spitalul Alessandro Manzoni din Lecco, unde i-au fost diagnosticate fracturi de bazin şi diferite leziuni la organele interne.