O violenţă inimaginabilă pentru 15 euro. Episodul s-a petrecut sâmbătă 19 martie, în jurul orei opt seara. O fată de 22 de ani, rezidentă în provincia Bergamo, se afla în gara din Treviglio şi a urcat în trenul cu direcţia Milano, de pe lina S5 (Treviglio-Varese). Cu puţin înainte de sosirea în gara din Cassano d’Adda, un bărbat a surprins-o pe la spate în timp ce stătea aşezată în vagonul gol. A lovit-o cu un ciocan de urgenţă cu greutatea de 900 de grame, din cele cu care sunt dotate trenurile.
Tânăra de 22 de ani a primit mai multe lovituri în cap, a început să sângereze abundent. A ridicat mâna stângă în mod instinctiv pentru a se apăra, a fost lovită cu ciocanul şi în mână. Agresorul i-a luat poşeta şi, când trenul s-a oprit, a coborât într-o clipă şi s-a făcut nevăzut.
Tânăra nu şi-a pierdut total cunoştinţa şi a reuşit să dea alarma. Au sosit carabinierii din Cassano şi medicii de la 118. Fata a descris îmbrăcămintea agresorului, apoi a fost dusă la spitalul San Raffele, unde iniţial medicii i-au diagnosticat un traumatism cranian cu prognostic de vindecare de 20 de zile, însă apoi, în urma unei tomografii, au descoperit o fractură craniană. S-a decis operarea ei de urgenţă. Acum este în afara pericolului însă încă este internată în spital, cu fractură la cap şi la trei degete.
Între timp militarii au depistat o clădire dezafectată în incinta gării, la care se fac lucrări: se duc pentru a o inspecta şi au găsit – pe un terasament – documentele fetei şi husa celularului ei. În zonă, un bărbat de 32 de ani, de naţionalitate română şi cu multiple antecedente penale pentru agresiune şi furt. S-a jurat în faţa carabinierilor că nu s-a mişcat de acolo. Cu toate acestea, la mică distanţă, de ramura unui copac era agăţată o şapcă galbenă. Tânăra indicase acest detaliu în descrierea agresorului.
Carabinierii s-au dus la Treviglio, unde fata a urcat în tren (între Treviglio şi Cassano d’Adda trenul nu efectuează opriri intermediare). Au fost vizionate imaginile camerelor de supraveghere: se vede clar bărbatul de 32 de ani care umblă fără un scop aparent prin gară şi apoi urcă în trenul scenă a agresiunii.
Bărbatul a fost arestat. Este acuzat de tentativă vătămare corporală gravă şi jaf agravat. Prada este neînsemnată: circa 15 euro şi un celular.
Asupra episodului explodează polemica.
Pe numele bărbatului exista deja un ordin de expulzare. Lega Nord dă vina pe Roma, unde conduce Renzi, Movimento 5 Stelle dă vina pe Milano, unde conduce Maroni. Liderul Lega Nord, Matteo Salvini a comentat imediat pe profilul său Twitter: «Imigrant român, recidivist, arestat la Milano după ce a spart capul unei fete pentru a o jefui în tren. Expulzare sau muncă forţată!».
Lega anunţă o interpelare adresată ministrului de Interne, Angelino Alfano, pentru a înţelege cum oare românul se afla în Italia chiar dacă primise deja ordin de expulzare. Potrivit lui Paolo Grimoldi, deputat şi secretar leghist, ceea ce s-a întâmplat „este inacceptabil”.
«Acest criminal – a spus Grimoldi – avea antecedente penale pentru infracţiuni violente şi în 2015 fusese deja însoţit la frontieră». De aici interogarea pentru Alfano care va servi pentru «a-i reaminti că în Lombardia – a încheiat – este nevoie de mai mulţi oameni, mai multe resurse şi mijloace pentru a se patrula mai bine teritoriul nostru».
Acuzaţii reciproce
Comentariul lui Alessandro Sorte (Forza Italia), consilier regional pentru Infrastructură şi Mobilitate: «Agresiunea asupra fetei din Treviglio – căreia îi transmitem solidaritatea noastră şi urări de însănătoşire grabnică – este cu adevărat neliniştitoare. Nu numai din cauza gravităţii faptei, ci fiindcă episodul denunţă starea de abandonare a legalităţii care se trăieşte în regiunea noastră. O ţară fără certitudinea legalităţii nu face bine propriilor cetăţeni şi agresiunea din Cassano, încă o dată în trenuri regionale, demonstrează că statul şi guvernul lipsesc cu desăvârşire.
Munca Forţelor de Ordine – a încheiat Sorte – riscă astfel să fie zădărnicită de incapacitatea capitalei. O bătaie de joc: delincvenţii expediaţi în ţara lor pe uşă, intră pe geam».
Stefano Buffagni, şef de grup al M5S Lombardia a declarat: «Problema siguranţei în trenuri trebuie înfruntată în mod serios şi nu prin anunţuri. Am riscat o moarte. Lombarzii nu-şi pot încredinţa siguranţa neglijenţei leghiste care a obţinut până acum mai puţine controale, mai puţină siguranţă, mai puţine expulzări, mai multe costuri şi birocraţie pe cheltuiala noastră a tuturor. Este obscen că agresorul, deja cunoscut forţelor de ordine şi expulzat, poate circula liber prin ţara noastră. Având în vedere eşecul expulzărilor şi infracţiunii de clandestinitate este clar că siguranţa cetăţenilor nu e pe agenda celor care guvernează Lombardia şi Italia».
PD dă vina tot pe conducerea leghistă a Regiunii Lombardia. Asupra episodului au intervenit secretarul PD lombard Alessandro Alfieri şi consilierul regional PD Jacopo Scandella:
«Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seară în trenul liniei Treviglio–Milano demonstrează încă o dată că siguranţa la bordul trenurilor este o problemă gravă care nu poate fi rezolvată cu măsuri locale.
Exact cu un an în urmă, pe 7 aprilie 2015, Lega a prezentat un proiect de lege care a ajuns pe linie moartă fiindcă era plin de sloganuri şi demagogie. Anunţaseră cursuri de formare pentru personal şi agenţi înarmaţi în trenuri.
Nu sunt necesare trucuri-tampon, ci acţiuni serioase şi ţintite: personalul angajat pentru siguranţă trebuie să fie calificat ca oficial public astfel încât să aibă libertate de manevră asupra garniturilor de tren iar gările trebuie să redevină supravegheate şi nu abandonate cum se întâmpă astăzi.
Cerem regiunii Lombardia să investească resurse pentru a completa serviciul de poliţie pe timpul orelor nocturne, cele mai critice, prin intermediul unui acord extraordinar stipulat cu Polfer».
Mafia românească a cucerit Europa. Italia a fost prima țintă a grupărilor de infractori români