Menu
in

«În UE trăiesc 4 milioane de români, şi o parte dintre ei sunt gay. Cazul meu nu e unul izolat»

Un român căsătorit cu un american vrea recunoașterea oficială a cuplului în România. Cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton care cer recunoaşterea în România a căsătoriei oficializate la Bruxelles în 2010 este judecat de Curtea de Justiţie a UE. Sentința ar putea schimba definiția de „soți” în legislația europeană, deci și în România.

‘În faţa Curţii am susţinut faptul că libertatea de circulaţie trebuie să fie un drept aplicat în realitate pentru toţi cetăţenii, şi nu unul imaginar când vine vorba de persoanele gay. Asta înseamnă ca o familie căsătorită, formată dintr-un cuplu de acelaşi sex, să poată beneficia de prevederile Directivei 38/2004 privind libera circulaţie şi în România. Ca să se poată întâmpla asta, autorităţile române trebuie să recunoască faptul că odată ce doi soţi de acelaşi sex şi-au încheiat legal căsătoria într-un alt stat membru şi că au drepturi egale cu cele ale soţilor de sex opus privind şederea în România,” a declarat Iustina Ionescu, avocata de drepturile omului care reprezintă familia Coman-Hamilton şi Asociaţia ACCEPT, potrivit news.ro.
Conform ACCEPT, reprezentanţii Comisiei Europene, care au participat la audiere, au subliniat faptul că, în scopul aplicării Directivei privind libera circulaţie, trebuie recunoscute căsătoriile încheiate oriunde în lume, inclusiv între parteneri de acelaşi sex.
22 de state membre UE oferă fie căsătorie, fie parteneriat civil, ca formă de reglementare juridică, susţin reprezentanţii ACCEPT.
„Ne întristează gândul că există state europene care simt nevoia să intervină împotriva noastră, doi oameni simpli, ca să ţină la distanţă toate familiile gay care şi-au consfinţit relaţia peste graniţă. Avem încredere în înţelepciunea judecătorilor europeni şi capacitatea lor de a lua o decizie în favoarea noastră, care să corecteze nedreptăţile din România. În Uniunea Europeană trăiesc aproape 4 milioane de români, şi o parte dintre ei sunt gay. Cazul meu nu e unul izolat,” a declarat Adrian Coman.

Adrian Coman şi americanul Robert Claibourn Hamilton, care s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010 au contestat la Curtea Constituţională prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate. După mai multe termene, CCR a decis să solicite un punct de vedere al Curţii Europene de Justiţie în acest caz.

O româncă s-a căsătorit cu o italiancă la Brescia, au și o fetiță împreună: «Satisfacția de a fi împreună legal e mare»

Italia, scandal la UNAR cu bani publici pentru cluburi gay

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version