Menu
in

Surprize plăcute la Forumul economic România – Italia de la San Salvo

ROMA, 17 martie 2014 – Forumul economic România – Italia organizat sâmbătă, 15 martie, la San Salvo (provincia Chieti in Abruzzo) a fost unul deosebit: evenimentul nu a avut doar o tematică economică, nu s-a vorbit numai despre cifre, procente, oportunităţi economice, fonduri europene, etc. Organizat de asociaţia socio-culturală Decebal din San Salvo, asociaţie parteneră a CCIRO Italia, evenimentul a început cu un moment cu totul special: un cor de copii români şi italieni au intonat imnul celor două ţări, România şi Italia.

“Acest cor de copii, organizat de asociaţia Decebal participă la evenimente culturale cel puţin o dată pe luna la San Salvo. Integrarea românilor în societatea din San Salvo se reflectă 100% în viaţa cotidiană a acestor copii”, ne explica cu mândrie preşedintele asociaţiei, Sigismund Puczi. În San Salvo, comunitatea românească numără peste 900 de rezidenţi.

Forumul economic a fost deschis de către autorităţile locale, reprezentate de Nicola Argirò, consilier regional si preşedintele comisiei pentru Activităţi productive din Regiunea Abruzzo, care a salutat buna organizare a evenimentului, mulţumind reprezenţantilor CCIRO Italia pentru disponibilitatea organizării acestui eveniment. Într-o societate modernă, oportunităţile economice sunt un mijloc de a uni cele două ţări, Italia şi România, de a întări relaţiile şi schimburile economice, a declarat Virginio Di Pierro preţedinte Lions Club San Salvo, co-organizator al evenimentului.

A mai intervenit Oliviero Faienza, consilier pentru activităţi productive, care a confirmat disponibilitatea şi interesul întreprinzătorilor din Abruzzo de a investi în economia românească, dar şi deschiderea instituţională pentru sprijinirea investitorilor români în domenii precum turism, agricultură, comerţ, servicii, etc. Moderatorul întâlnirii a fost jurnalistul Pino Cavuoti.

Reprezentanţa Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO Italia), reprezentată la acest Forum de preşedintele Eugen Terteleac şi secretarul general Andrea Amato, a prezentat la această întâlnire oportunităţile economice disponibile în România, sectoarele economice valoroase precum energia, agricultura, construcţiile, infrastructurile, etc.

Andrea Amato a vorbit despre fondurile europene la dispoziţia investitorilor români şi străini şi despre politicile şi serviciile CCIRO Italia, care completează serviciile sistemului cameral romanesc la dispozitia IMM-urilor.

Incubatorul de IMM-uri, prezentat de Eugen Terteleac, este o comisie din cadrul CCIRO Italia, care este pregatita să analizeze orice tip de cerere venită din partea întreprinzătorilor care doresc să investească în România. Activitatea acestei comisii a stârnit interesul celor prezenţi, care au pus mai multe întrebări legate de fiscalitatea românească, de oportunităţi, dar şi de siguranţa investiţiilor străine, birocraţia instituţională din România. Investitorii prezenţi nu au primit doar răspunsuri, ci şi disponibilitatea unor întâlniri cu experţi din cadrul Camerei de Comerţ, atât la Roma, cât şi la Bucureşti.

Preşedintele ICEPS, Fausto Capalbo, a contribuit cu o prezentare şi un istoric al schimburilor economice bilaterale România – Italia. Experienţa preşedintelui ICEPS, peste 50 de ani de activitate, a fost prezentată pe scurt în cadrul Forumului din San Salvo. Fausto Capalbo consideră că economia românească poate absorbi experienţa de succes acumulată de către întreprinzătorii români în Italia, dar în special experienţa unor firme italiene din mai multe domenii de activitate (agricultură, construcţii) aşteptate în România.

Un eveniment reuşit, foarte bine organizat, un Forum economic care va produce rezultate importante. Vreau să-i mulţumesc domnului Sigismund pentru oportunitatea oferită celor prezenţi cu ocazia acestei întâlniri. Asociaţia Decebal devine un partener al Camerei de Comerţ şi Industrie a României în Italia şi va beneficia de tot sprijinul instituţional şi al meu personal în proiecte de interes comun, derulate în regiunea Abruzzo”, a declarat Eugen Terteleac.

CCIRO ITALIA – 17 martie 2014


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version