Menu
in

Sărbătoare religioasă la Atena – ridicarea la cel mai înalt rang bisericesc a preotului Matei Vulcănescu

Pe data de 8 martie 2015, ora 10:30, la Biserica Panaghia Odighitria din Pireu va avea loc un eveniment istoric pentru românii din diaspora grecească. Arhiepiscopul Serafim, Mitropolitul Pireului, va participa la Sfânta Liturghie în limba română săvârșită de părintele Matei Vulcănescu împreună cu toată comunitatea. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Matei va fi ridicat la rangul de protoprezbiter, cel mai înalt rang preoțesc în Biserica Greciei. La eveniment vor fi prezenți oaspeți de seamă. După slujbă, toți cei prezenți sunt invitati în sala din subsolul bisericii, unde vom servi o gustare. Invitația este deschisă tuturor românilor din Attiki și nu numai.

În fiecare duminică și sărbătoare mare, de la ora 11:00, la biserica Panaghia Odigitria din Pireu, str. Tainarou 3, Lofos Vokou, se slujește Sfânta Liturghie în limba română. După slujbă, în sala din subsolul bisericii, părintele explică Evanghelia și răspunde la întrebările credincioșilor. În același timp, se servește cafea, ceai și prăjituri. De asemenea, copiii prezenți la Sfânta Liturghie, după ce se împartășesc, merg cu doamnele profesoare în sala bisericii, unde au parte de educație religioasă în limba română, prin rugăciuni, pilde și cântece bisericești, și participă, totodată, la jocuri și activități specifice vârstei.

Părintele Matei vine în ajutorul familiilor care au copii pe care nu i-au botezat încă din motive financiare sau din cauza faptului că nu au naș, oferindu-le posibilitatea de a-și boteza copiii fără a plati vreo taxă la biserică și chiar de a le găsi naș pentru copii. La fel și pentru cei care vor să se căsătorească și se află în aceeași situație.

Daniela Popescu – Atena



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version