Michele s-a sinucis pe 31 ianuarie și a lăsat în urmă o scrisoare în care descrie furia și disperarea care l-au determinat să facă gestul extrem. Părinții săi au decis să o publice pentru ca ultimele cuvinte ale tânărului privind eșecul «unei societăți muribunde, care își devorează fii» să nu fi fost zadarnice.
Michele avea 30 de ani, era grafician și trăia la Udine, Italia. Cu ultimele sale cuvinte, obosite, supărate, disperate, povestește despre dificultatea de a găsi un loc de muncă, despre nesiguranța care distruge viitorul și despre suferința pe care o trăiește generația sa, o generație care «se răzbună» pentru că i s-a «furat fericirea». «În mod absolut aceasta nu este lumea în care trebuia să trăiesc», a scris tânărul în scrisoarea publicată de Messaggero Veneto. Și continuă. «Trăiesc un coșmar de probleme, fără identitate, fără garanții, fără puncte de referință, iar acum și fără perspective».
«Am trăit (rău) treizeci de ani, unii vor spune că e prea puțin», adaugă Michele subliniind că «limitele suportării sunt subiective, nu obiective. Am încercat să fiu o persoană de treabă, am făcut multe greșeli, am făcut multe încercări, am căutat să dau un sens și un scop vieții utilizând resursele mele, să fac din starea mea de rău o artă».
Dar, scrie Michele în scrisoarea găsită de mamă la două zile după deces și predată carabinierilor, «întrebările nu se termină niciodată, iar eu m-am săturat să le aud. M-am săturat și să mi le pun. Sunt sătul să fac eforturi fără să obțin rezultate, sătul de critici, sătul de interviurile inutile pentru un loc de muncă ca grafician, sătul să risipesc sentimente și dorințe pentru celălalt sex (care în mod evident nu are nevoie de mine), sătul să invidiez, sătul să mă întreb cum te simți când câștigi, sătul să-mi justific existența fără să o fi determinat». «Știu că vi se pare o nebunie, dar nu e. Este numai dezamăgire – încheie tânărul. Mi-a trecut cheful: nu aici și nu acum. Nu-mi pot impune existența, dar absența da, iar nimicul absolut este întotdeauna mai bun decât un tot în care nu poți fi fericit urmându-ți destinul».
Michele nu se mulțumea niciodată cu «minimul», voia maximul, «însă maximul nu este la dispoziția mea». Și nu a rezistat…
