in

România importă 900.000 de tone de pâine congelată. «Este o treime din cât consumăm»

1 din 3 pâini pe care le consumă românii este de import, ajungând în ţara noastră congelată. Cum s-a ajuns la această situaţie? Producătorii spun că din cauza lipsei de sprijin în agricultură şi industria alimentară.

România nu poate fi competitivă la nivel european în agricultură şi industria alimentară, având în vedere că producătorii din state precum Ungaria primesc un sprijin mult mai mare. România este invadată de importuri de legume, fructe sau carne din cauza faptului că producătorul român nu se poate bate din punctul de vedere al preţului cu jucătorii străini, a subliniat Cristian Moldovan, proprietarul companiei cu activitate în agricultură Promat Comimpex.

„În prezent importăm 900.000 de tone de pâine congelată, adică o treime din pâinea pe care o consumăm. Importăm zahăr, fructe, legume sau carne de porc. Importăm toate aceste produse pentru că este o mare diferenţă între subvenţiile primite de producătorii români şi cei străini. (…) În Ungaria subvenţia la hectar este de 300 de euro, la noi este de 150 de euro“, a declarat antreprenorul.

Şi Vasile Pop-Pădureanu, preşedintele grupului de firme Universal din Sălaj, cu afaceri de peste 10 milioane de euro anual, a vorbit despre importanţa susţinerii producţiei pentru creşterea economică a României. Firmele grupului Universal sunt active în domenii precum industrie sau imobiliare. „Trebuie să vorbim în România de valoare adăugată. (…) Ceea ce ne-a ţinut în viaţă în perioada de criză a fost producţia“, a spus el.


 

Citiți și:

România, criticată de străini: «Aici, toată lumea e numai după bani, bani, bani. Românii dau bacşiş peste tot. În taxi, la coafor, la cosmetician»

Românii mănâncă tot mai mult de la străini. Exportăm grâu și importăm pâine congelată

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Educatoare română din Ardea, umilită de conducerea școlii. «Meritați să muriți de foame»

Ambasadorul George Bologan se întâlnește cu crema politicii italiene