Menu
in

Record incredibil pentru un cuplu de italieni la Bologna: 82 de ani de muncă fiecare

Greu de bătut acest record. Aura și Gigino, doi comercianți bolognezi, au sărbătorit duminică 21 mai 82 de ani muncă fiecare, primind în Piazza Maggiore titlul de ”Regina și Regele muncii din Italia” de la Asociația Hey Joe care operează de mai mulți ani la Bologna prin activități de solidaritate și de promovare a orașului.

Cei doi recordmeni ai muncii, ea de 93 de ani, el de 97, au fost premiați de președintele Adunării Legislative din Emilia-Romagna, Simonetta Saliera, cu diplome comemorative. Cei doi sunt comercianți ambulanți de stofe și încă fac piața.

În plus, Gigino cântă la vioară într-o orchestră a teatrului dialectal.

”Sunteți un exemplu și o speranță pentru noi toți – a spus Saliera: demonstrați că munca este înainte de toate demnitate a persoanei umane, că este obligația unei comunități să-i respecte pe cei care zilnic lucrează și se implică. Și că munca înseamnă mai ales să-ți fie recunoscută truda”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version