Defrişările masive din România au atras atenţia presei din Franţa. Jurnaliştii postului de televiziune France 2 au realizat o anchetă în ţara noastră pentru a demonstra cum arborii seculari ajung mobilier pentru celebra companie suedeză IKEA, prin partenerii acesteia din România. Potrivit datelor oficiale, traficul cu material lemnos din lume este în valoare de 11 miliarde de dolari pe an, aproape cât cel de trafic de droguri. Între 15 şi 30 la sută din buştenii vânduţi în lume au origine ilegală pentru că sunt tăiaţi din păduri unde defrişările nu sunt permise, relatează Digi24.
Un amplu reportaj difuzat de France2 arată cum marii producători de mobilier din lume, care susţin că promovează o gestionare responsabilă a pădurilor, achiziţionează fără reţineri lemn tăiat ilegal din pădurile româneşti.
Jurnaliştii francezi pornesc ancheta de la o banală comodă, produsă sub sigla marelui concern IKEA şi urmează lanţul de producţie până ajung în România, locul unde se fabrică piesele de mobilier şi de unde se obţine materia primă – lemnul.
Comode Ikea din lemn virgin tăiat ilegal din Munţii Ţarcu
Reportajul scoate la iveală cum firmele producătoare acceptă fără nicio reţinere lemn tăiat ilegal din pădurile virgine din Munţii Ţarcu, din Caraş-Severin.
Pe toată durata documentării, interlocutorul şi ghidul celor de la France2 a fost Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, una dintre cele mai active organizaţii de mediu, care luptă pentru stoparea tăierii pădurilor virgine din România. “Am lucrat cu jurnaliştii francezi cam doi ani la realizarea acestui reportaj. Acolo (n.r. – în Caraş-Severin) e centrul biodiversităţii din România, dar şi centrul distrugerii. Ideea reportajului a fost simplă. Am mers într-o pădure virgină, am urmărit lemnul la depozit, de la depozit la firma care l-a tăiat, la fabrică de la Sebeş, de acolo la depozit la Cluj şi de acolo pe toată planeta, unde ajunge aceea noptieră”, spune Gabriel Păun.
Ce face Romsilva?
Preşedintele Agent Green susţine că în Caraş-Severin, pe lângă tăierile ilegale, sunt mari probleme chiar la pădurile pe care le gestionează Romsilva. ”Avem o problemă şi cu tăierile ilegale şi cu cele legale. Pentru că şi cele legale sunt abuzive, indiferent că e o proprietate de stat sau că e o proprietate privată, nu suntem de acord cu foarte multe dintre amenajamentele silvice. Se taie peste posibilitatea de exploatare, în general, şi se taie prost”, arată preşedintele Agent Green, care atrage atenţia că cei de la Romsilva văd doar partea economică şi nu sunt interesaţi deloc de partea de conservare.
Gabriel Păun susţine că abuzurile Romsilva se fac cu bună ştiinţă şi cu complicitatea celor de la Garda Forestieră. “Romsilva sunt cei mai mari proprietari din zonă, în calitate de administratori sunt responsabili. Controlul vine de la Garda de Mediu, doar că Garda Forestieră este leşinată. Dacă vorbim de parcurile naţionale şi de pădurile virgine, interpretează legea după bunul lor plac. Ne-am dus la ocolul silvic de stat, la Oţelul Roşu şi i-am întrebat dacă Pădurea Olteana, pădure virgină, era la ei. Ne-au confirmat că da. Şi pădurea asta s-a tăiat, pentru că aşa a venit directivă de la Reşiţa. Şeful de direcţie silvică a fost călăul, iar cei de la Ocolul Silvic s-au suspus. Cam aşa funcţionat şi la Teregova, şi la Oţelul Roşu şi peste tot în ţară”, afirmă Păun.
Genocid asupra pădurilor
Conform datelor celor de la Agent Green, în Munţii Tarcu 1.386 de hectare cu păduri virgine, descoperite în anul 2005, sunt exploatate în acest moment cu aprobarea Direcţiei Silvice Reşita şi cu încălcarea legislaţiei. Cel puţin 28.951 de metri cubi au fost deja extraşi doar de pe un singur versant, în ultimii 5 ani, de o singură firma, Susai Servcom SRL.
Agent Green solicită Ministerului Mediului să oprească imediat tăierile din aria protejată Sit Natura 2000 Munţii Ţarcu şi să instituie un moratoriu la nivel naţional. “Agent Green se luptă alături de grupul local Asociaţia Altitudine pentru a salva ce a mai rămas din pădurile virgine. Împreună facem toate demersurile legale la ministerele relevante şi la Romsilva. Cerem de asemenea companiilor Kronospan, Holzindustrie Schweighofer, Losan şi Massiv să refuze lemnul exploatat din păduri virgine şi cvasi virgine”, spune Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.
Directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin, Daniel Petru Poliţa, a confirmat că este la curent cu sesizările celor două asociaţii de mediu, Agent Green şi Altitudine.
În comunicatul pe care l-a transmis redacţiei „Adevărul“, susţine că face eforturi ca, pe lângă cele 6,614 de hectare de pădure virgină, să mai introducă în Catalogul pădurilor virgine şi cvasi-virgine din România încă 8.949 de hectare. “Pădurile care fac obiectul studiului Inventarierea şi strategia gestionării durabile şi protejării pădurilor virgine din România – proiectul Pin-Matra/2001/018, vor putea fi parcurse cu lucrările prevăzute prin amenajamentul silvic, numai în baza avizului inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare, care atestă faptul că arboretele nu îndeplinesc criteriile şi indicatorii aprobaţi. În acest sens, în toate arboretele pentru care au fost întocmite studii de fundamentare sau urmează să fie întocmite conform O.M. nr. 2525/2016, nu se vor executa lucrări specifice (chiar dacă pentru acestea sunt prevăzute tăieri în amenajamentele silvice), până când nu vor fi verificate şi nu se obţine avizul Gărzii Forestiere Timişoara”, se arată în comunicatul semnat de Daniel Poliţa.