Menu
in

Mozzarella fără lapte, afumată cu deşeuri. Carabinierii au închis o fabrică de lactate din Salerno

Carabinierii din Salerno au găsit „o fabrică de lactate în Serre (Salerno) care producea mozzarella fără a se aproviziona cu lapte”.

Verificarea punctului de producţie „a permis să se stabilească prezenţa unor cantităţi mari de lapte închegat provenit din Europa de Est (un semipreparat care permite scurtarea timpilor de producţie şi obţinerea, cu costuri mult inferioare, unui produs finit care are caracteristici de consistenţă şi organoleptice complet diferite de ale brânzei fibroase protejate de Dop) şi o anormală, nejustificată acumulare de produse lactate, de orice tip şi fel provenite de la alte fabrici de lactate şi din marea distribuţie alimentară”.

Câteva dintre aceste produse erau încă în termen de valabilitate, unele expirate, „şi altele în stare alterată”, semnalează nota carabinierilor de la Nas din Salerno. Prezenţa în fabrica de lactate de mozzarella „potrivit declaraţiilor obţinută din lapte de bivoliţă” şi furnizările efectuate deja la pizzeri şi restaurante, „în faţa absenţei laptelui de utilizat ca materie primă, a permis să se deducă că producţia se efectua amestecând laptele închegat cu lactatele retrase de pe piaţă, adăugând produse chimice, precum acidul citric şi hipocloritul de sodiu (şi acestea găsite la sediul fabricii) pentru a face produsul finit în mod artificial mai prezentabil şi gustos”.

Au fost sechestrate 700 de kilograme de produs cu o valoare de 10.000 de euro.


Mai mult, afumarea produselor lactate „era obţinută printr-un sistem incredibil şi periculos pentru sănătate„, avertizează cei de la Nas din Salerno, cu ustensile şi combustibili „nepotriviţi” şi periculoşi, precum „cartonul tipărit şi alte deşeuri”. Da fapt, semnalează carabinierii, „drept cameră de afumat era folosit spatele unei furgonete scoase din uz în care erau plasate alimentele pe care era dirijat fumul produs în butoaie metalice dotate cu aerisiri improvizate”.

Activitatea s-a încheiat cu „denunţarea la Autoritatea judiciară a patronului fabricii pentru deţinerea de produse alimentare în stare proastă de conservare şi destinate fraudei comerciale întrucât erau preparate cu ingrediente neautentice şi proveneau din activitatea de producţie a altora, de asemenea pentru infracţiunile ambientale conexate eliminării deşeurilor şi activităţii ilicite de afumare a alimentelor”.

Fabrica de brânzeturi a fost închisă din cauza gravelor carenţe constatate şi a riscului de contaminare pentru alimentele produse, de asemenea a fost pusă sub sechestru zona şi ustensilele rudimentare destinate afumării cât şi produsele lactate neetichetate şi cele în prelucrare.

Dar asta nu e totul. „Îndârjirea producătorului de a persevera în conduita ilicită a făcut necesară o nouă intervenţie din partea militarilor de la Nas după numai 24 de ore de la primul control”. În această ocazie „s-a constatat că întreprinzătorul, nepăsându-i de ordinul de închidere a fabricii, a reluat activitatea de producţie cu aceleaşi tehnici pentru care a fost deferit Autorităţii judiciare cu câteva ore înainte”.

Astfel, pe lângă denunţarea din nou a patronului fabricii de lactate pentru nerespectarea măsurii de închidere şi pentru reluarea activităţii, pentru fraudă alimentară comisă prin vânzarea de produse etichetate în mod fals a fi producţie proprie, „a fost necesară sechestrarea întregii activităţi de producţie„.

Potrivit unei analize a Coldiretti „o mozzarella din patru vândută în Italia nu este obţinută direct din lapte, ci dintr-un semiprelucrat industrial, numit lapte închegat, care deseori vine din estul Europei fără nicio indicaţie pe etichetă”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version