in

«Magazinele sunt pline de mâncare din Polonia şi mai nimic din România»

Ministrul Agriculturii Achim Irimescu spune că s-a dus într-un magazin, unde a constatat “cu suprindere că sunt foarte multe produse poloneze și din alte țări, dar aproape nimic din România, ceea ce nu este normal”, scrie Agerpres.

 

„Întâmplător am ajuns într-un magazin şi am constatat cu suprindere că sunt foarte multe produse poloneze şi din alte ţări, dar aproape nimic din România ceea ce nu este normal. Îmi propun să discutăm cu reţeaua respectivă. Eu pot să înţeleg că vin anumite produse mai ieftin de alte state, dar ştiu că sunt şi reţele care îşi propun cu prioritate să folosească produsele din ţara unde câştigă multe milioane din comerţ şi ar fi normal să se îndrepte către acestea”, a spus Achim Irimescu, ministrul Agriculturii.

„Pe de altă parte, sunt reţele care s-au îndreptat, chiar înainte de adoptarea legii respective, pentru că au înţeles că românii preferă produse româneşti şi atunci este important şi pentru producătorii noştri să înţeleagă că trebuie să ofere produse de calitate şi la preţuri competitive”, a adăugat ministrul Irimescu.

Potrivit Legii 150/2016 care modifică şi completează Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, produsul alimentar proaspăt este definit ca un aliment care nu este conservat prin sterilizare, deshidratare, congelare sau afumare, cu excepţia refrigerării. În aceste condiţii, susţine că nici berea, dar nici zacusca nu vor putea fi incluse pe lista produselor proaspete. „Un produs proaspăt este unul care are un termen de valabilitate restrâns şi condiţii de temperatură pentru păstrare, iar în acest context cred că e greu să ne imaginăm că berea sau zacusca ar putea fi trecute la produse proaspete. Trebuie să reglementăm lucrurile în aşa fel încât să nu facem un deserviciu producătorilor”, a mai spus Irimescu.

Acesta a subliniat că deşi actul normativ care reglementează aceste aspecte va apărea în luna ianuarie, într-o perioadă în care nu prea mai sunt produse româneşti proaspete, legea permite anumite excepţii pe perioada iernii. „Pe perioada iernii legea permite excepţii deoarece în România, din cauza costurilor cu energia şi pentru că este mult mai frig decât în alte ţări, producţia în sere este foarte limitată sau aproape inexistentă şi pentru legume este greu să ne imaginăm că România poate asigura necesarul pe perioada sezonului rece. Se vor găsi totuşi o serie de produse româneşti, mere de exemplu, care pot fi păstrate în depozite corespunzătoare şi un an de la recoltare, morcovii sau ceapă se pot vinde, de asemenea, fără probleme pe perioada sezonului rece”, susţine şeful MADR.

Irimescu a completat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va finaliza până la finele anului, împreună cu producătorii, lista şi condiţiile pentru alimentele proaspete, care va completa modificările aduse Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, întrucât la ora actuală inclusiv sucurile, energizantele şi zacusca pot fi trecute în această categorie.


Citiți și:

Săraci, dar risipitori: românii aruncă milioane de tone de mâncare anual

Italia, în topul ţărilor în care România exportă cel mai mult, datorită magazinelor cu produse românești

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Metoda «Loverboy» face ravagii: România, pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de victime ale traficului de persoane

Diaspora scapă de 26 taxe consulare, proiectul a fost aprobat de Cameră. Iată lista completă