in

Jocurile Olimpice 2016 debutează astăzi. Vezi componența delegației României

Ediția a 31-a a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro va debuta oficial vineri (sâmbătă, 02,00, ora României), cu ceremonia de deschidere, care va avea loc pe Stadionul Olimpic Maracana.

La Jocurile de vară de la Rio, care au loc în plină iarnă australă, vor participa peste 10.500 de sportivi, din 206 țări, printre care și România, care va avea o delegație de 96 de sportivi și 7 rezerve, la 15 sporturi. Portdrapelul delegației noastre va fi gimnasta Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică în 2004, la Atena.

Sportivii se vor întrece la 28 de discipline sportive, în 306 probe, marea competiție polisportivă urmând să se încheie în data de 21 august. Sporturi care au fost (re)introduse la această ediție sunt rugby-ul, cu varianta sa în 7, și golful.

Jocurile sunt găzduite de 32 de baze sportive, dintre care șase îndeplineau deja cele mai înalte standarde competiționale, iar nouă dintre cele existente au fost renovate. Zece arene au fost ridicate special pentru JO 2016 și vor deveni permanente, iar alte noi șapte sunt temporare. Toate sunt împărțite în patru mari zone olimpice: Barra, Copacabana, Deodoro și Maracana.

Persistă încă secretul asupra persoanei care va încheia ștafeta torței olimpice și va aprinde flacăra pe Stadionul Olimpic Maracana, favorit pentru această onoare fiind legendarul Pele, alături de fostul tenisman Gustavo Kuerten.

Președintele interimar al Braziliei, Michel Temer, va fi cel care va declara deschise Jocurile Olimpice de la Rio.

Potrivit estimărilor federațiilor naționale, România are ca obiectiv cucerirea a 6-8 medalii la Rio, față de 9 câte a câștigat la Londra, în urmă cu patru ani (2-5-2), când a aliniat 103 sportivi la 14 sporturi, scrie agerpres.ro.

Componența delegației României la JO 2016:

ATLETISM (22 sportivi): Elena Daniela Cîrlan, Paula Claudia Todoran, Marius Viorel Ionescu, Nicolae Soare (toți la maraton), Andreea Arsine, Claudia Nicoleta Ștef, Ana Veronica Rodean (toate la 20 km marș), Marius Cocioran, Narcis Ștefan Mihăilă (ambii la 50 km marș), Alina Rotaru (săritura în lungime), Elena Andreea Panțuroiu, Cristina Bujin și Marian Oprea (toți la triplusalt), Claudia Mihaela Bobocea, Florina Pierdevară (ambele la 800 m), Bianca Răzor (400 m), Andrei Gag (aruncarea greutății), Ancuța Bobocel (3.000 m obstacole); Sanda Belgyan, Anamaria Ioniță, Andrea Miklos și Adelina Pastor (ștafeta feminină 4×400 m).

BOX (1): Mihai Nistor (cat. + 91 kg);

CANOTAJ (18+1): Constantin Adam, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru (patru rame fără cârmaci , 4-), George Alexandru Palamariu, Cristi Pîrghie (doi rame fără cârmaci, 2-), Laura Oprea, Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereș, Adelina Boguș, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Daniela Druncea și Iuliana Popa, la opt rame cu cârmaci, 8+ (rezervă Denisa Tîlvescu), Elena Lavinia Târlea, Laura Oprea (doi rame fără cârmaci, 2-), Ionela Livia Lehaci, Gianina Beleagă (dublu vâsle, categorie ușoară, L2x);

CICLISM (1): Serghei Țvetcov;

GIMNASTICĂ ARTISTICĂ (3+1): Marian Drăgulescu, Andrei Vasile Muntean și Cătălina Ponor (toți la individual compus), Larisa Iordache (rezervă);

GIMNASTICĂ RITMICĂ (1): Ana Luiza Filiorianu (individual compus);

HALTERE (4): Andreea Aanei (cat. +75 kg), Florina Sorina Hulpan (cat. 69 kg), Dumitru Captari (cat. 77 kg) și Gabriel Sîncrăian (cat. 85 kg);

HANDBAL FEMININ (14+2): portarii Paula Ungureanu, Ionica Munteanu și Denisa Dedu (rezervă I), extremele stânga Valentina Ardean-Elisei, Camelia Hotea, extrema dreaptă Laura Chiper, interii stânga Cristina Neagu, Gabriela Perianu și Gabriella Szucs, interii dreapta Patricia Vizitiu și Melinda Geiger, centrii Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Mădălina Zamfirescu (rezervă II) și pivoții Oana Manea și Florina Chintoan;

ÎNOT (6): Robert Glință (100 metri spate), Norbert Trandafir (50 m liber, ștafetă 4×100 m liber), Marius Radu (100 m liber, ștafetă 4×100 m liber), Alin Coste (ștafetă 4×100 m liber), Daniel Macovei (ștafetă 4×100 m liber), Ana Iulia Dascăl (100 m liber);

JUDO (4+2): Monica Ungureanu (cat. 48 kg), Andreea Chițu (cat. 52 kg), Corina Căprioriu (cat. 57 kg) și Daniel Natea (cat. +100 kg); Mircea Alexandru Croitoru (cat. +100 kg) și Loredana Ohâi (cat. 57 kg) — parteneri de antrenament;

LUPTE (5): Alin Alexuc Ciurariu (cat. 98 kg), Ion Iulian Panait (cat. 66 kg) — greco-romane, Emilia Alina Vuc (cat. 48 kg) — feminin, Ivan Guidea (cat. 57 kg), Albert Saritov (cat. 97 kg) — lupte libere;

SCRIMĂ (5+1): Mălina Călugăreanu (floretă individual), Tiberiu Dolniceanu (sabie individual), Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu (toate trei spadă individual și echipe); Loredana Dinu (rezervă — spadă echipe);

TENIS DE MASĂ (5): Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro (simplu și echipe), Bernadette Cynthia Szocs (echipe), Adrian Crișan și Ovidiu Ionescu (simplu);

TENIS (6): Irina Begu, Monica Niculescu (simplu și dublu), Horia Tecău și Florin Mergea (dublu), Andreea Mitu și Raluca Olaru (dublu);

TIR SPORTIV (1): Alin George Moldoveanu (10 m pușcă aer comprimat).

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brescia, spargere de 20.000 de euro la un magazin Eurospin, român de 33 de ani moare zdrobit de seiful furat

Ciorbă bănățeană