in

Forum economic România-Italia la Florența, organizat de CCIRO Italia: „Întâlnirea va deveni anuală”

Reprezentanţa – Camera de Comerţ a României în Italia (Cciro Italia) a organizat la Florenţa, vineri, 31 ianuarie, primul Forum economic România-Italia din anul 2014, în colaborare cu Primăria Florenţa. Întâlnirea, la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor locale şi mediului privat – întreprinzători italieni şi români din Toscana, a fost organizată în colaborare cu Primăria din Florenţa la Salone de’Dugento de la sediul primăriei, Palazzo Vecchio.

„Românii sunt în mare majoritate bine integrați, muncesc din greu și plătesc taxele statului italian, contribuind cu aprox. 1,5% la PIB –ul italian”, a spus consulul general al României la Bologna, Eugen Șerbănescu, subliniind importanța comunității românești, care, la nivelul Regiunii Toscana numără peste 110.000 de persoane.

Camera de Comerț a României în Italia anunță deschiderea unui nou ciclu de forumuri economice

Pe fondul relațiilor bilaterale excelente, statuate într-un parteneriat caracterizat recent de Ministrul român de Externe Titus Corlățean drept „puternic, strategic și consolidat” („forte, strategica e consolidata”), Consulul general Eugen Șerbănescu a evocat rădăcinile comune cultural-istorice ca o premiză importantă pentru continuarea și intensificarea schimburilor comerciale între cele două țări.


El a salutat organizarea de către Reprezentanța în Italia a Camerei de Comerț și Industrie a României a Forumului Economic de la Florența, moment de evaluare a competențelor în domeniu și a stadiului programelor în curs de defășurare, care a prilejuit, în același timp, un larg schimb de cunoștințe și experiențe între autorități italiene și întreprinzători români și italieni.

Este primul forum economic organizat de Cciro Italia la Florenţa, dar din acest an întâlnirea va deveni anuală la Florenţa, pentru a forum va fi organizat în fiecare an.

Eugen Terteleac, preşedintele Cciro Italia, a prezentat activitatea de până acum a Camerei, explicând ideea care a stat în spatele acestei construcţii instituţionale: „Reprezentanţa – Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia a fost constituită în special pentru a sprijini acest segment al economiei italiene format în jurul unor români valoroşi. Mai bine zis, în sprijinul a celor peste 50.000 de societăţi constituite de români în Italia.”

Preşedintele Cciro Italia a explicat şi în ce constă acest sprijin: „Cciro Italia dispune de toate serviciile sistemului cameral românesc, servicii de o importanţă deosebită pentru mediul de afaceri: consultanţă, garantarea creditelor, asistenţă fiscală, asistenta juridică pentru înfiinţarea de noi societăţi, implementarea unor proiecte europene, organizarea de seminarii – acestea sunt doar câteva dintre serviciile pe care le oferim întreprinzătorilor români şi investitorilor italieni care doresc să investească în România. În curand vom demara un nou program intitulat „incubator pentru IMM-uri”.

Acest proiect, organizat în colaboare cu alte instituţii româneşti şi italiene, va încerca să simplifice, pe cât posibil, birocraţia prin care trebuie să treacă un investitor. Incubatorul elaborează toate nevoile investitorului, începând de la înfiinţarea societăţii şi achiziţia bazei materiale necesare, imobile, teren, utilaje, accesarea fondurilor europene, obţinerea de subvenţii de stat, participarea la licitaţii publice”.

Andrea Amato, secretarul general al Cciro Italia, întreprinzător italian, a vorbit despre oportunităţile pe care le oferă România: „România este cea mai populată ţară din Europa de Est, dar cu o economie care trebuie construită, întrucât este pe locul 48 în lume şi penultima din Europa unită. Iată de ce legăturile cu structurile productive italiene pot fi foarte importante.

Economia românească este în creştere şi rata sa de creştere prevăzută pentru anii următori este cea mai mare din Europa. De aceea multe firme preferă să intre acum în această piaţă înfloritoare, renunţând la alte ţări.” Agricultura oferă oportunităţi foarte bune, a mai spus Andrea Amato, având în vedere costul de achiziţie de 1.500/2.000 euro pe hectar. Agricultura contribuie cu 6-7% la PIB-ul românesc, faţă de o medie UE de 1.7%, de aceea există mari investiţii din partea Europei cu fonduri orientate spre sectorul agricol.

Şi este nevoie de investiţii, având în vedere că din punct de vedere al mecanizării, în România există 18/19 tractoare la fiecare 1000 de hectare, în timp ce media europeană este de 77. Dar nu numai agricultura: producţia industrială românească a crescut în ultimul deceniu cu 369%, chiar într-un moment de criză puternică. Reprezentanţa – Camera de Comerţ a României în Italia propune întreprinzătorilor italieni şi români din Toscana valorificarea potenţialului de investiţii românesc.

Moderatorul evenimentului a fost Jean Luc Umberto Bertoni.

În cadrul forumului au mai luat cuvântul Fausto Capalbo, preşedinte Iceps (Istituto per la Cooperazione Economica Internazionale e i Problemi dello Sviluppo), Alessandra Bianchi, vicepreşedinte Confartigianato Roma, prof. Aldo Fittante, Università di Firenze, Luciano Franchi, preşedinte Avis Toscana, Giovan Battista Donati, preşedinte Confartigianato Imprese Toscana, Lamioni Giovanni, preşedinte Confartigianato Grosseto, Av. Giussepe Bergamaschi, secretar Assimpresa Florenţa.

Roma 3 februarie 2014

Biroul de presã Cciro Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Comerciant italian achitat pentru uciderea unui hoţ român

Violeta Coteanu, expoziţie de pictură la Mantova