in

Elvețienii oferă bani celor care vor să se mute definitiv într-un sat de munte: 25.000 de franci pentru un adult și 10.000 pentru un copil

Locuitorii din cătunul Albinen, în cantonul elveţian Valais, sunt dispuşi să scoată bani din buzunar pentru ca satul lor să nu se depopuleze. În Albinen au rămas doar 240 de oameni, iar numărul copiilor e prea mic pentru ca şcoala din sat să mai funcţioneze. Ca urmare, localnicii au cerut ajutorul primăriei, care a găsit o singură soluţie: să ofere bani familiilor cu copii care vor să se mute în Albinen, scrie stirileprotv.ro.

Mai precis, localitatea oferă 25.000 de franci elveţieni (aproape 100.000 lei) pentru fiecare adult şi 10.000 euro per copil – nu ca împrumut, ci ca „primă de instalare”. Astfel, o familie cu 2 copiii ar încasa 70.000 de franci nereturnabili. Sunt însă şi câteva condiţii: nou-veniţii trebuie să aibă sub 45 de ani, să stea în Albinen cel puţin un deceniu şi să cumpere sau să construiască o proprietate în sat în care să locuiască.

„E o investiţie în viitorul nostru”, spune primăria, care speră ca şcoala din sat să se redeschidă. Cei din Albinen vor să creeze un fond anual de 100.000 de euro pentru a atrage noi localnici.

Satul, extrem de pitoresc şi aflat la o altitudine de 1.300 de metri, nu oferă multe locuri de muncă, dar e la 30 de minute cu maşina de oraşul Sion şi de staţiunea Leukerbad.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia îmbătrânește și la locul de muncă: are populația angajată cea mai în vârstă din Europa

Guvernul vrea să oblige absolvenții să rămână în țară. «Sau dai banii înapoi»