Maria Cristiana Tudose
Intru pe strada mea, acolo unde am crescut și am petrecut o bună parte a copilăriei. Povestea mea nu are nimic special, am crescut într-o lume simplă, fără excese, unde anumite mâncăruri puteau fi savurate doar într-o anumită perioadă a anului, unde nu existau jucării scumpe, unde trebuia să ai întotdeauna ceva de făcut pentru că timpul însemna bani și banii trebuiau munciți.
Am fost educată frumos, am fost obișnuită cu comunicarea, din acest motiv întotdeauna am spus ce am gândit și nu mi-am ascuns sentimentele; în același timp am fost învățată să-mi asum părerile, să gândesc de două ori înainte de a spune ceea ce gândesc și să vorbesc cu calm, să nu jignesc și să nu calc în picioare visele altora.
Îndreptându-mă către casa mea, într-o mașină care astăzi îmi aparține, la care am contribuit și eu prin propriile sacrificii, îmi imaginez chipul ei. Un chip întotdeauna senin, care a învățat să ascundă oboseala, grijile și decepțiile. Mă întorc la omul care întotdeauna a crezut și va crede în mine, cea care întotdeauna mă va aștepta cu brațele deschise, atunci când lumea asta răutăcioasă îmi va frânge aripile, mă voi ascunde la pieptul ei și îmi voi plânge durerile de om firav, care încă se mai zbate pentru ceva mai bun. Mă așteptă cu masa plină, cu mâncărurile care-mi plac, iar eu le degust cu multă fericire pentru că chipul mamei mele strălucește de fericire, iar inima mea se simte acasă.
Îmi povestește despre rude, îmi povestește despre prieteni, parcă n-are timp pentru a-mi spune ultimele noutăți, apoi mă privește, respiră adânc și mă întreabă dacă sunt bine, dacă mănânc bine, dacă am tot ce-mi trebuie, uitându-se în ochii mei, oglinda ochilor ei. Nu i-aș putea ascunde o durere, nu i-aș putea ascunde nimic pentru că sunt un pui de om venit pe lume datorită ei; îmi cunoaște slăbiciunile, îmi cunoaște calitățile, îmi cunoaște tăcerea, îmi cunoaște lacrimile. De fiecare dată când mă întorc acasă, devin din nou copil. Un copil obosit, care a învățat ce trebuie să faci pentru a te descurca în viață, un copil muncitor care a înțeles că trebuie să te descurci singur pentru a nu intra în datorii și obligații.
Intru pe poartă și parcă intru într-o altă lume, înconjurată de grădina mamei mele, de parfumul ei, pentru că în jurul meu totul vorbește despre ea. Omul de la care am învățat ce înseamnă bunătatea, omul care plânge atunci când plec de acasă și râde în hohote pentru oricare glumă, doar pentru a mă binedispune. Femeia care a renunțat la ea pentru a-mi da tot ce-mi este necesar, femeia care într-o batistă ascunde întotdeauna câțiva bani deși acum, după atâția ani, banii nu-mi mai sunt de folos: când plec de acasă, ca orice om, mă întorc cu nenumărate bunătăți, dar mă simt un suflet gol pentru că dorul de mamă, de casă, de dragoste și iubire nimeni nu-l poate alunga.
O iau în brațe și îmi doresc să-i pot da jumătate din anii mei pentru a termina împreună această călătorie, îmi tremură sufletul când o văd plângând și recunosc că-i sunt datoare. Se mulțumește cu fericirea mea, pentru ea altceva nu contează. O mamă ascultă, nu judecă, nu se supără, iartă și ascunde o putere incredibilă, deși toată viața ei a făcut doar sacrificii, astăzi trăiește prin bucuria copiilor. O strâng în brațe, aș vrea ca zilele împreună să nu treacă vreodată, aș vrea să o văd odihnindu-se dar mamele rareori ascultă de copii, se preocupă pentru ei din prima zi până în ultimul moment fără a pretinde, se mulțumesc cu dragostea lor și siguranța că ei, acolo undeva, prin lume, sunt bine.
Îmi amintesc când mama mea îmi spunea că trebuie să lupt pentru visele mele, să nu renunț și să nu-i ascult pe ceilalți, pentru că ea crede în mine. Atunci eram un copil, o pată de culoare într-o lume prea mare. Deși trebuia să accepte că de multe ori voi alege greșit, în timp am realizat că de multe ori am rănit-o fără să vreau. Deseori nu i-am răspuns cum merita, probabil din dorința de a mă încăpățâna. Nu-mi ajungea încrederea mamei mele, nu-mi ajungeau cuvintele ei.
Astăzi, plângând în brațele ei, realizez că fără mama mea sunt un om fragil, în brațele ei mi se pare totul posibil și sunt omul de astăzi pentru că ieri mama mea mi-a spus că pot! În spatele unui om împlinit, există o mamă care se bucură și se roagă să-i fie bine! În spatele unui om cu suflet bun, există o mamă care a avut răbdare, l-a învățat ce înseamnă omenie și respect.
În spatele unui adevărat bărbat, există o mamă care l-a învățat să iubească o femeie așa cum este, să o respecte și să o asculte, să-i hrănească visele și să caute întotdeauna un motiv de fericire! În spatele unei femei puternice, există o mamă care a știut să fie și prietenă și soră, care a fost o sursă de inspirație, care a împrumutat haine, care a strâns bani într-o batistă ca un secret între cele două, care se bucură și plânge de fericire, care se roagă în fiecare zi, care așteaptă ca fata ei să se întoarcă acasă.
Iubiți-vă mamele, sunt cel mai frumos cadou al vieții! Ele fac ca imposibilul să devină posibil!
Ele vor crede în voi orice s-ar întâmpla.
