Menu
in

Ciclist italian, deţinător de recorduri Guinness, performanță la Cernavodă: a pedalat pe grinda podului

Vittorio Brumotti, un ciclist italian faimos pentru performanţele sale, a escaladat cu bicicleta podul Anghel Saligny de la Cernavodă. Într-un video postat la 18 iulie pe Youtube, Brumotti este filmat pedalând în viteză pe grinda monumentalei construcţii, la o înălţime de infarct, scrie Adevărul.

Filmuleţul durează aproape 1 minut şi este realizat cu drone, dar şi cu camera video aflată asupra ciclistului. La un moment dat, ajuns în vârful structurii, Vittorio Brumotti se opreşte şi întoarce camera video spre el. De jos se aud strigătele prin care italianul este atenţionat.

„Ne-au oprit. Este pentru a doua oară când încercăm să venim aici. Sunt gărzi. Trebuie să anulăm misiunea“, spune Brumotti şi opreşte filmarea, în timp ce pe fundal se aud sirenele maşinilor de poliţie. Italianul n-a fost, însă, amendat motivând că nu ştia de restricţiile de circulaţie impuse.

Podul Anghel Saligny care traversează Dunărea, legând Cernavodă de Feteşti, are înălţimea căii de rulare de 30 metri deasupra apei. Este lung de 21 kilometri, iar la vremea inaugurării sale era cel mai lung pod din Europa. Constructorul şi echipa sa au stat într-o barcă, sub pod, în momentul trecerii primului tren, garantând astfel soliditatea edificiului.

„Este cea mai importantă realizare a inginerului Anghel Saligny – inaugurat la 14 septembrie 1895, are o deschidere de 4.088 metri între malul stâng şi cel drept al văii Dunării. Noutăţile aduse de Saligny constau în aplicarea invenţiilor sale, suprastructura din grinzi cu console şi tabliere de pod, din oţel moale, în loc de fierul pudlat care se întrebuinţa pe atunci. A fost la acea vreme cel mai lung pod din Europa şi unul dintre principalele poduri metalice cu deschidere mare“, se arată în istoria Cernavodei.

Vittorio Brumatti este născut la 14 iunie 1980 şi este deţinător de recorduri Guinness World. „Povestea începe cu pasiunea pentru ciclism, pentru acele două roţi care au devenit modul său de viaţă. În timp, Vittorio a modificat totul pentru bicicletă – maşina, casa şi chiar şi serviciul. Niciodată nu a trecut o zi fără compania sa cu pedale. Roţile sale merg în jurul lumii nu pentru a căuta comori sau pentru a deveni bogat, ci pentru a demonstra că totul este posibil cu sacrificiu şi pasiune. Ia atât de puţin să fii fericit. Chiar şi când totul se va sfârşi, bicicleta lui va fi cu el pentru totdeauna, gata să meargă mai departe pentru noi aventuri“, scrie pe site-ul brumatti.com. „Acela care îşi va transforma pasiunea în profesie va fi condamnat la fericire veşnică“ este motto-ul lui Vittorio Brumetti.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version