Eram în liceu când am descoperit cu adevărat teatrul. Îmi amintesc și acum că am plâns. De pe scenă cobora atâta emoție, încât lacrimile au curs inevitabil. Un prieten mi-a înmânat o batistă și mă privea îngrijorat, dar eu eram mai bine ca niciodată. Teatrul este singurul loc în care trăiești la intensitate maximă o poveste care nu este a ta, dar îți devine pentru că actorii te învață ce înseamnă catharsis.
În aceeași săptămână am fost rugată să scriu un scurt articol despre piesă pentru revista liceului. Spuneam atunci că sunt necondiționat și irevocabil îndrăgostită de teatru. Așa am rămas! Am început de atunci să iubesc să fiu în sală și de fiecare dată când merg îmi reamintesc de ce îmi place atât de tare.
Treptat am descoperit un alt lucru: chipul actorului. Analizam actorii pe scenă, atunci când îi vedeam întâmplător pe stradă sau în fotografiile de pe internet. Sunt diferiți. Dacă îi vezi într-o mulțime îți atrag atenția, nu pentru că sunt persoane publice și îți oferă senzația că îi cunoști, ci pentru că radiază. Sunt diferiți pentru că arta își pune amprenta pe chipul lor.
În orice circumstanță își păstrează puritatea, iar chipul lor pare curat, alb, candid. Au o strălucire aparte, iar gesturile lor sunt lente și delicate… poate pentru că sunt obișnuiți să atingă suflete zilnic.
Ochii lor spun povești netrăite nici chiar de ei, dar simțite în totalitate. Privirea lor este intensă, iar zâmbetul este molipsitor. Talentul lor te aduce pe tine, spectatorule, într-o altă lume în care râzi sau plângi, iar veridicitatea sentimentului este unică.
Deși muncesc atât, pe scenă par neobosiți, pentru că acolo nu mai sunt ei. Sunt personajele pe care le-au exersat până și în somn și ale căror trăiri le-au înțeles mai bine decât pe ale lor. Ei uită de propriile lacrimi pentru a zâmbi în fața ta sau își lasă acasă fericirea pentru a plânge când personajul este trist.Se abandonează pe ei pentru a dărui emoție, sensibilitate, artă.
Pe chipul lor reînvie povești vechi, iar buzele lor rostesc cuvinte adormite. Spectatorule, du-te mai des la teatru! Aplaudă mult, până te ustură palmele! Actorii se hrănesc din aplauze! Plecăciuni, spirit nemuritor!
Mădălina Iuliana Mușat
De același autor:
