Pentru prima dată după ce a trecut de la PDL la PNL, Viorel Badea semnează un comunicat cu titlul de „senator PNL Diaspora”. Comunicatul a fost publicat astăzi, 16 mai, pe site-ul oficial al PNL, la secţiunea Diaspora şi vine după o serie de contestaţii din partea Cluburilor Liberale din străinătate, dar şi a filialelor PSD Diaspora, care au anunţat că nu îi vor susţine candidatura. Viorel Badea spune că „mulţi dintre oamenii politici români” au încercat să-l denigreze şi să semene discordie în organizaţia PNL Diaspora. ” Afirmațiile potrivit cărora voi înlocui, de la mine putere, echipele de conducere ale cluburilor liberale este ridicolă.”, mai spune Viorel Badea. Iată comunicatul complet.
Dragi colegi liberali,
În ultimele zile am asistat, fără surprindere, la o campanie direcţionată împotriva mea în urma deciziei pe care am luat-o de a reveni în partidul care m-a consacrat politic, Partidul Național Liberal. Această decizie a fost motivată de imposibilitatea de a mai putea construi o strategie și un proiect politic solid în interesul comunităților românești de pretutindeni în cadrul PDL.
Hotărârea mea i-a surprins pe mulți dintre oamenii politici români, unii dintre ei fiind chiar îngrijorați, încercând să mă denigreze – fără a avea argumente -, și mai grav, încercând să semene discordie în organizația PNL Diaspora, după principiul consacrat Dezbină și stăpânește.
Nu pentru că mă tem de uneltiri sau de intrigi inițiate de unii membri ai PDL, ci pentru că mă simt dator cu unele explicaţii față de colegii mei liberali din această organizație, scriu aceste rânduri în speranța că ele vor demonta toate calomniile care au scopul de a crea un profil negativ, incompatibil cu implicarea mea în politica românească dedicată comunităților românești din străinătate.
„Nimic din afirmațiile colportorilor mei nu este adevărat”
Garantez colegilor și prietenilor mei liberali că nimic din afirmațiile colportorilor mei nu este adevărat. În toată această perioadă, de când mi-am concentrat activitatea în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni, mai bine de 14 ani, nu am fost niciodată subiectul unei urmăriri penale și nu am intrat niciodată într-o sală de proces în calitate de învinuit. Nu am fost implicat niciodată în afaceri oneroase, iar singura mea „afacere” este interesul naţional şi interesele românilor de pretutindeni.
Structural, sunt un om de echipă pentru că nu cred în succesul individual în politică, ci în munca unei echipe solide. Ca membru al organizației PNL Diaspora nu intenționez decât să muncesc alături de organizaţie, alături de membrii ei de la București sau de pretutindeni, cu scopul de a construi proiecte politice folositoare.
Afirmațiile potrivit cărora voi înlocui, de la mine putere, echipele de conducere ale cluburilor liberale este ridicolă. Cum aş putea să nu iau în considerare munca şi hotărârea celor care au insuflat şi ţinut viu spiritul liberal printre românii plecaţi în Europa? Cum aş putea să trec peste eforturile celor care au construit, deseori cu sacrificii materiale şi morale deosebite, asociaţiile liberale de pretutindeni? Cum aș putea să desconsider conducerea PNL Diaspora într-o astfel de manieră?
De aceea fac apel la colegii mei să aibă încredere în experienţa mea, promițând la schimb o conduită demnă, exemplară, de colaborare pe bază de încredere și onestitate. Revenirea mea în PNL nu va produce schimbări structurale, ci va întări, sper, organizația. Tot ceea ce îmi doresc în acest moment este să îmbunătățim comunicarea dintre noi, iar acest comunicat și acest lucru urmărește.
Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc conducerii PNL şi conducerii organizaţiei PNL Diaspora pentru echilibrul dovedit deja și onestitatea cu care am demarat colaborarea dintre noi. Lucrurile bune sunt făcute de oameni buni, iar cluburile liberale au astfel de oameni.
Împreună cu acești oameni doresc să pornim la luptă având credința că partidul nostru va câştiga următoarele alegeri parlamentare, având astfel posibilitatea să protejăm și să promovăm identitatea și interesele comunităților românești din întreaga lume.
Viorel Badea, senator PNL Diaspora 16 Mai 2012