Din nou insulte la adresa Cecilei Kyenge, încă o dată din partea cuiva cu funcție instituțională. Cristiano Za Garibaldi, consilier al Pdl și viceprimar în Diano Marina, localitate din provincia Imperia, a comparat-o cu o prostituată, scuzându-se apoi, susținând în mod grotesc că era nervos din cauza taxelor.
Consilier SEL din Cavarzere: „S-o dăm pe leghistă la negri”
Ministrul, ca de obicei, nu a dedicat multe cuvinte întâmplării. „Este unul din multele episoade – a spus – ale unui atac constant care nu are în vizor numai persoana mea, ci pe oricine care îndrăznește să gândească diferit în această țară”.
Viceprimarul a dat apoi înapoi. „Declarația publicată ieri – a recunoscut Za Garibaldi – a fost de prost gust și jignitoare. O afirmație făcută la finalul a câteva luni stresante pentru administrația din Diano Marina și pentru buzunarele mele și ale tuturor întreprinzătorilor italieni chemați zilele trecute să plătească contribuții, rețineri, TVA”.
Calderoli despre ministra Kyenge: ”Seamănă cu un urangutan”
Între timp Roberto Calderoli, cel care a comparat-o pe Kyenge cu un urangutan, s-a victimizat spunând că „au ceva cu mine”. „A fost nevoie de o zi pentru a se spune că nu trebuia pedepsit Kabobo”, bărbatul african care a ucis cu un târnăcop mai multe persoane la Milano, „pe mine pentru povestea cu urangutanul … m-au denunțat la procuratură, la colegiul medicilor și un lanț de restaurante mi-a interzis accesul”.
Vicepreședintele Senatului a susținut că și-a „cerut scuze și de la Isus”. „Știam că voi avea de suferit – a adăugat – dar știam că voi aduna laolaltă mișcarea”.
Noi insulte leghiste contra ministrului Integrării, Cecile Kyenge. “Întoarce-te în Congo, tâmpito”