Cine este Dumitru Bădrăgan?
«Am 39 de ani, sunt căsătorit, tatăl unui copil, elev în clasa a doua. Sunt de profesie avocat, iar în politică am intrat în 1996. Ce vremuri! Aveam 22 de ani atunci și credeam că pot schimba lumea. Că pot munci pentru oameni și binele acestora. M-am înșelat. În 2004, după ce ajunsesem Președintele Organizației Judeţene de Tineret Constanța a Partidului Democrat am părăsit scena politică scârbit de modul în care erau promovați oamenii și valorile.
M-am îndreptat spre meseria de avocat, însă în 2012 am revenit pe scena politică conștient de faptul că pentru ca România să persevereze trebuie schimbată actuala clasă politică. Astăzi sunt Președintele Partidului Ecologist Român și cred cu tărie că alături de oameni trebuie să schimbăm în bine această țară, tocmai de aceea am provocat clasa politică – promovăm candidați la alegerile europarlamentare din răndul cetățenilor, a societăţii civile şi nu politicieni țintuiți în hăsișurile partidelor românești.»
Este Bădrăgan un produs eco?
«Așa cum orice produs nou lansat pe piață apare dintr-o necesitate, am simțit nevoia de a interveni pentru a schimba ceva în politica românească. Nu vreau să mai fim simpli spectatori. Vreau să mă implic și să încercăm să înlăturăm de pe piața toate “produsele expirate” care nu fac altceva decât să agraveze boala și metehnele mediului politic în care ne-am adâncit în ultimii 25 de ani.»
Ce aduce nou pe piață?
«Nu vreau să reinventez roata. Am principii după care îmi guvernez nu doar campania electorală sau partidul, ci întreaga viață. Cred în verticalitate și onestitate în acțiunile politice. Puterea vine în primul rând din dorința românilor de a schimba ceva. »
Ce este artificial în campania lui Udrea? Dar a lui Ponta?
«La Elena Udrea: unghiile, părul, blugii, pantofii, mesajul… Într-un cuvânt imaginea pe care o afișează. Ceea ce nu am înțeles din campania Elenei Udrea este dacă se promovează pe ea personal sau partidul pe care-l conduce. Pe Victor Ponta îl văd ca pe un balon de spumă care se umflă pe zi ce trece și riscă să se spargă. Este un produs artificial pentru că a sărit peste etapele necesare formării unui politician. Acest balon de spumă, numit Victor Ponta, a fost alimentat de interesele celor din jur. Nu este vina lui că a ajuns să se umfle atât de tare. Nu are maturitate politică pentru a ști când să stea deoparte și să nu răspundă la provocări. O dovadă de superficialitate pentru care va plăti mai devreme sau mai târziu este înlăturarea oamenilor cu experiență din propriul partid și păstrarea unor așa-ziși “ciorchinei” fideli propriilor interese.»
Jucați cu Băsescu?
«Nu sunt un jucător cum este președintele Traian Băsescu. Nu am intrat în politică și nu am revenit ca să joc după interesele unora sau ale altora. Am propriile convingeri. Mi-am propus să ajut la ecologizarea clasei politice.»
Ce mesaj are Dumitru Bădrăgan pentru diaspora?
«De-a lungul timpului foarte mulți politicieni au cerut votul românilor din diaspora. Promisiuni peste promisiuni, au fost au venit de la București dar din păcate clasa politică românească își aduce aminte de ei doar din patru în patru ani. Eu am intrat în politică din dorința de a schimba ceva și fiecare promisiune pe care am făcut-o am respectat-o. Mesajul meu și al partidului pe care îl reprezint pentru românii stabiliți în diaspora este unul foarte simplu: votați-mă, iar vocea voastră va fi auzită la Bruxelles. Ajunge! Este timpul ca România să fie reprezentată demn la Bruxelles.
Este momentul ca jocurile de culise din politica dâmbovițeană să înceteze, iar în Parlamentul European să nu mai ajungă politicieni corupți. Vom lupta pentru ca angajatorul vostru să vă respecte drepturile; voi lupta pentru ca și copiii voștri să aibă dreptul de a învăța în limba maternă; vom obține fonduri europene destinate românilor care au muncit în afara granițelor și vor să își deschidă o afacere acasă; vom lupta cu autoritățile statului român pentru a reduce taxele consulare; vom lupta pentru crearea unui fond care să fie la dispoziția familiilor care și-au pierdut pe cineva drag și doresc readucerea acestuia acasă pentru a fi înmormântat creștinește și nu printre străini.
Sunt un om care a pornit de jos. Nu sunt un politician care a intrat pe ușa din dos a politicii. Cred în Dumnezeu și în principiile care mă călăuzesc zi de zi: verticalitate și onestitate. »
Un ultim cuvânt al lui Bădrăgan?
«Imaginea politicii românești și bălăcăreala din țară a ajuns și la Bruxelles iar acest lucru trebuie schimbat. Imaginea țării noastre este responsabilitatea noastră și trebuie să ne-o creionăm singuri, cu maturitate. Ne dorim o Românie cu o clasă politică nouă, europeană, un New Deal cu românii. În acest sens vom încheia un Contract ecologist cu populaţia României şi vom demara o campanie centrată pe ECOcetăţean.
Ecologia politică urmăreşte implementarea a 3 piloni fundamentali pentru bunăstarea cetăţenilor: economia vieții cotidiene, mediul și cetățenii și administrația locală. Vă cer să fiți alături de mine și pe 25 mai să votați Bradul, semnul Partidului Ecologist Român. Suntem la pozitia 12!»