Menu
in

Titus Corlăţean: „Piero Fassino a fost mereu un prieten al românilor din Italia”

Duminică, 20 februarie, „Europei per l’Italia” a organizat la Torino o a doua întâlnire a comunităţii româneşti cu Piero Fassino, unul dintre aspiranţii PD la funcţia de primar. Alegerile primare din 27 februarie vor decide cine va fi candidatul oficial al PD. Deocamdată, Piero Fassino şi-a asigurat un sprijin important din partea comunităţii româneşti. La Torino, invitat din România a fost senatorul PSD Titus Cărlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă din cadrul Senatului României.

Domnule senator Titus Corlăţean, cum se explică prezenţa dumneavoastră la Torino?

«Prin mai multe motive. În primul rând am răspuns invitaţiei celor de la „Europei per l’Italia” pentru a fi prezent aici, la această întâlnire cu comunitatea românească din Torino, pentru a susţine candidatura lui Piero Fassino la alegerile primare pentru primăria din Torino. În al doilea rând, pentru faptul că mulţi simpatizanţi ai PSD sunt printre cei care s-au adunat în această seară.

Vreau să precizez că toată această manifestaţie poate fi considerată ca un prim pas concret de după acordul care a fost semnat între Partito Democratico şi Partidul Social Democrat. Deasemenea am dorit să mă întâlnesc cu reprezentanţii PSD Italia pentru a pune bazele unei viitoare strategii pentru campania electorală a alegerilor administrative din peninsulă. E o perioadă importantă ţinând cont că cetăţenii români cu domiciliul în Italia, pot participa la vot.»

Marian Mocanu este şi secretar executiv al PSD Diaspora şi totodată preşedinte al formaţiunii politice „Europei per l’Italia”. Dumneavoastră cum îl consideraţi în acest context?

«E o chestiune în care merită amânat răspunsul şi spun asta deoarece în acest moment, dezideratul comun e susţinerea lui Piero Fassino. Ne concentrăm pe acest lucru.»

De ce Piero Fassino şi nu un alt candidat PD?

«Piero Fassino a fost mereu un prieten al României şi al românilor din Italia. Încă din timpul guvernului Năstase am avut relaţii excelente de colaborare, care au demonstrat în timp intenţiile domniei sale. Reamintesc că în perioada cât a fost ministru a susţinut în repetate rânduri România, aflată în diferite momente, la tratativele pentru intrarea în NATO sau Uniunea Europeană. În plus, a luat mereu apărarea comunităţii româneşti din Italia şi aceste lucruri ne dau toate motivele să-l susţinem.»

Cum veţi reacţiona dacă după alegerile primare, va câştiga un alt candidat dreptul de a intra în faza finală a alegerilor pentru primăria torineză? «Noi sperăm, şi datele din sondaje îl indică aproape sigur pe Fassino. Dar, evident, în baza acordului pe care PD şi PSD l-au semnat, vom sugera românilor din Torino să susţină tot candidatul PD, indiferent care va fi acesta. Am primit din partea preşedintelui Victor Ponta confirmarea de a menţiona că înclusiv domnia sa va fi prezent la alegerile finale pentru a susţine în cadrul comunităţii româneşti, candidatura domnului Piero Fassino.»

Vă concentraţi atenţia doar pe Torino?

«Nu, vom urmări şi susţine şi candidaturile aliaţilor noştri italieni şi la Milano, Bologna, Napoli sau alte oraşe unde vor fi alegeri locale. Pentru moment aşteptăm rezultatele alegerilor primare de la Torino, după care ne vom reîntoarce şi vom face un tur şi în alte localităţi.»

Ce ne puteţi spune despre organizaţia PSD Italia?

«După cum ştiţi, nu a trecut foarte mult timp de la înfiinţarea PSD Diaspora şi a acordului PSD – PD. Suntem în organizare, lucrurile merg în direcţia propusă, iar în această seară am putut să cunosc simpatizanţii PSD din Torino care mi-au lăsat o foarte bună impresie. Vor urma acţiuni concrete în mai multe localităţi din Italia şi încet-încet se vor pune bazele unor organizaţii puternice. Vreau să precizez că după alegerile primare, vom începe să lucrăm foarte activ la acordul pe care l-au semnat preşedintele Ponta şi secretarul Bersani.»

Aţi avut o activitate îndelungată în cadrul DRP şi aveţi experienţă în privinţa comunităţilor româneşti din străinătate. Vă gândiţi să candidaţi la următoarele alegeri parlamentare în diasporă?

«E prematur să vorbim despre o eventuală candidatură a mea în diaspora. Ceea ce pot să vă spun e că mă voi implica încontinuare în acţiunile românilor din străinătate iar prezenţa mea în această seară la Torino, confirmă acest lucru.»

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version