in

Senatorul Viorel Badea: PDL Diaspora nu-l susţine pe Emil Boc

Senatorul PDL de diaspora, Viorel Badea, ne-a declarat că PDL Diaspora nu a luat decizia de a-l susţine pe Emil Boc la şefia partidului, aşa cum a afirmat colegul său de partid, deputatul Brînză, şi aşa cum se spune şi pe site-ul oficial al formaţiunii. Viorel Badea ne-a acordat un interviu în care explică, între altele, situaţia din PDL Italia, organizaţie în care Ion Săvoiu şi Dumitru Ilinca se declară ambii preşedinţi.

Domnule senator Viorel Badea, există două organizaţii PDL Italia?

«Există o singură organizaţie care s-a reorganizat, aşa cum s-a stabilit la Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PDL. Există acum 4 organizaţii regionale în cadrul PDL Diaspora, asimilată unei organizaţii judeţene. Italia face parte din organizaţia Europa centrală, împreună cu organizaţiile locale din Germania, Austria, Grecia, Cipru, Elveţia, etc. Organizaţia Italia se va reorganiza, acum având o conducere interimară. Dumitru Ilinca este preşedintele interimar al organizaţiei Italia, dar vor avea loc alegeri cât de curând, până pe 14 mai.»

Care este atunci situaţia lui Ion Săvoiu şi Vasile Bob, care se prezintă drept preşedinte, respectiv secretar al PDL Italia?

«Ion Săvoiu a fost suspendat la ultima reuniune a Biroului Permanent Judeţean, iar Bob Vasile a fost exclus din partid.»

Care este situaţia lui William Brînză? În ce relaţii sunteţi cu el?

«William Brînză se ocupă de Consiliul de Coordonare al organizaţiei diasporei, fiind responsabil de una din cele patru organizaţii regionale. Eu personal nu am nimic cu el. Să spunem că există între noi un pact de neagresiune.»

La un moment dat s-a vorbit de suspendarea dvs. din organizaţie, după anumite declaraţii pe care le-aţi făcut despre deputatul Brînză.

«Nu am fost suspendat nicio secundă. Au încercat, dar eu sunt demnitar şi suspendarea o poate face doar CNC. Nu aveau bază statutară pentru a mă suspenda. La fel cum nestatutar este şi cu anunţul că PDL Diaspora îl susţine pe Emil Boc la alegerile pentru şefia partidului. Nu am luat în organizaţie nicio astfel de decizie şi nu a avut loc o reuniune a tuturor organizaţiilor regionale pentru a decide aşa ceva.»

Ce părere aveţi despre propunerea lui Crin Antonescu, de a condiţiona votul diasporei de plata taxelor în ţară?

«E aberant. Am văzut şi poziţia ARI pe care o salut. În aceste condiţii, ar trebui să verificăm şi în ţară, dacă electorii plătesc taxe şi ar trebui să-i obligăm să vină la vot cu un certificat fiscal. Nu este constituţional. Nu înţeleg această dorinţă de a bloca cu orice preţ votul diasporei. Dar cred că totul este impus de cine stă în spatele lui Antonescu, de domnul Ion Iliescu. Dacă Antonescu va continua aşa, lucrurile se vor marca în favoarea noastră.»

Candidaţi şi în 2012 în colegiul diasporei?

«Încă mă mai gândesc, nu am decis. Vreau să văd dacă activitatea mea a fost utilă diasporei, dacă s-a concretizat ce am promis.»

Ce aţi făcut în cei peste doi ani de mandat?

«Doi ani am fost aproape de românii din diaspora ori de câte ori mi s-a cerut. Ceea ce este foarte important este că am reuşit să adoptăm legea pentru redobândirea cetăţeniei române. Numai la Chişinău, la biroul meu parlamentar, am ţinut peste 5.000 de audienţe pe această temă.

Stiu că această lege a fost criticată, mai ales de anumite ziare din Anglia, dar a fost vorba de o neînţelegere. Nu este vorba de acordarea cetăţeniei, ci de redobândirea ei. E ca şi cum i-ai da înapoi unui om o proprietate pe care i-au luat-o comuniştii. Este ceva ce va rămâne. Si e foarte important şi pentru moldovenii care sunt în Italia, că pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei direct la consulatele româneşti din Italia şi merg acasă doar la depunerea jurământului. Oricine are nelămuriri în această privinţă mă poate contacta oricând pe email sau la telefon.»

Pentru românii din Italia?

«Au fost multe chestiuni tehnice, tratative între ministerul muncii italian şi cel român, sau proiectul de lege la care lucrez acum cu Ministerul de Interne, pentru ca românii cu domiciliul din străintate să aibă acelaşi tratament cu cei rezidenţi în România. Pentru românii din Italia cred însă că este cel mai important votul prin corespondenţă

Opoziţia spune că aşa vreţi să fraudaţi alegerile.

«În general hoţul strigă hoţii. În majoritatea statelor lumii se votează prin corespondenţă. Frauda se face doar dacă cel care organizează este preocupat să fraudeze. Se pot face fraude oricum, cu sau fără vot prin corespondenţă. Dar eu spun că nu s-a furat niciun vot, nu s-a putut să se fure un singur vot. Sprijin adoptarea acestei legi, dar dacă nu va fi aprobată în timp util, voi cere mai multe secţii de votare în diaspora.»

Sorin Cehan

 

Brînză: PDL Diaspora îl susţine pe Boc

Pe site-ul www.pdldiaspora.com, site-ul oficial al organizaţiei, chiar în prim plan se află un comunicat care spune:

«Pe lista susţinătorilor lui Emil Boc a intrat şi organizaţia PDL Diaspora, care a decis, în unanimitate, să-l sprijine pe premier în alegerile interne din partid. Comunicatul îl citează în continuare pe William Brînză.

„Decizia pentru susţinerea lui Emil Boc nu este un vot de blam pentru Vasile Blaga. Vasile Blaga în conducerea partidului alături de Emil Boc, dar decizia trebuie să o ia înainte de Congres”, a declarat, pentru EVZ, liderul PDL Diaspora, Willliam Brînză.

El a precizat că în alegerea organizaţiei „foarte mult a contat susţinerea preşedintelui Traian Băsescu, care pentru Emil Boc este un atu, dar şi o mare responsabilitate”.

„Diaspora doreşte un partid unit şi puternic, continuator al reformelor, cu un preşedinte cu o echipă puternică şi în parteneriat în continuare cu Traian Băsescu.”, a spus Brînză.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ciocoii vechi şi noi

Barilul explodează pe pieţele externe. Preţul benzinei a depăşit 6 lei pe litru