in

Semnături de la românii din diaspora pentru construirea autostrăzii A8: ”Solicităm să se demareze procedurile în cel mai scurt timp!”

Deputatul PMP Petru Movilă (foto 1), liderul filialei judeţene Iaşi a formaţiunii politice, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că pentru a urgenta aprobarea proiectului de lege privind construirea autostrăzii A8, care leagă estul de vestul ţării, a strâns semnături de susţinere în acest sens de la românii din diaspora.

„Acest proiect de lege semnat de peste 70 de parlamentari de la toate formaţiunile politice şi din toate regiunile României se află în dezbatere la Senat, primind puncte de vedere favorabile de la Comisia de Buget şi Comisia de Transporturi pentru aprobare. Cel mai probabil va intra în dezbatere în plenul Senatului săptămâna viitoare. Sper să primească un vot favorabil pentru acest proiect”, a afirmat Petru Movilă.

El a spus că, pentru a fi sigur că iniţiativa legislativă ajunge să fie validată, a prezentat proiectul şi a strâns semnături pentru susţinerea acestuia de la românii din diaspora.

„Săptămâna acesta am participat la conferinţa ‘Diaspora românească în Uniunea Europeană’, ce a avut loc la Bruxelles, acolo unde participanţii prezenţi al această manifestare au adoptat o rezoluţie prin care solicită Guvernului şi Parlamentului României să susţină proiectul autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş. Este un lobby care mi se pare foarte sănătos deoarece reprezentanţii diasporei, români plecaţi acolo pentru a lucra, au în ţară familii, şi-au făcut case, au investit bani şi vor să ştie că atunci când se întorc vor avea parte de condiţii decente pentru secolul în care trăiesc”, a declarat Movilă.

Totodată, deputatul PMP a prezentat rezoluţia prin care românii din diaspora solicită Parlamentului şi Guvernului României construirea autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş.

„Noi, reprezentanţi ai diasporei româneşti în Uniunea Europeană şi participanţi la dezbaterea ‘Diaspora românească în Uniunea Europeană’ solicităm Parlamentului şi Guvernului României să susţină proiectul Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, şi să demareze procedurile necesare pentru concretizarea investiţiei în cel mai scurt timp posibil. Având toate argumentele necesare din punct de vedere istoric, susţinute de faptul că Moldova a rămas o regiune subdezvoltată a României, cu PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media naţională, autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş îşi justifică fără niciun dubiu oportunitatea”, se arată în rezoluţia semnată de 58 de persoane din diaspora.

Reprezentanţii Asociaţiei ”Împreună pentru Autostrada A8”
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Florin Călinescu avertizează diaspora: ”Finanțele pregătesc biruri speciale pentru voi”

Italia o duce tot mai rău: peste 9 milioane de ITALIENI SĂRACI