in

Sediile ambasadelor României, loc de întâlnire pentru filialele partidelor politice

Departamentul de Comunicare Internă a PNL Grecia și-a anunțat membrii, printr-un comunicat publicat, joi 24 martie a.c., prin intermediul facebook că la sediul Ambasadei României din Atena va avea loc o prezentare a modalității de exercitare a votului prin corespondență, urmată de o discuție liberă pe teme de asigurări sociale.

În comunicatul publicat de organizația PNL Grecia, Ambasadei României din Atena i se mulțumește pentru faptul că organizației i s-au deschis porțile.

Comunicatul PNL Grecia, care a fost dat publicității de președintele organizației – Stella Kondylli, menționează:

„Sâmbătă, 02 aprilie 2016, orele 18,00, va avea loc o întâlnire de informare în sediul Ambasadei României la Atena, Emmanouil Benaki, 7, Paleo Psihiko, 15452, Attiki. Se va face o prezentare a formelor de vot, în principal pentru votul prin corespondență.

Apoi, vor urma dezbateri interactive pe probleme de muncă, asigurări de sănătate, drepturi, obligații. etc. cu atașatul de muncă și afaceri sociale din cadrul Ambasadei Române la Atena. Mulțumim Ambasadei Române la Atena pentru sprijinul acordat. Vă așteptăm.”, se încheie comunicatul semnat de președinte și secretarul general al PNL Grecia. Menționăm că PNL Atena – prezenta o conducere formată din Daniela Popescu și Mihaela Hagiu, care nu sunt cosemnatari.

În urma vizitei ministrului Diasporei la Atena, o nouă dovadă de democrație și transparență ne este oferită prin aceea că Ambasada își deschide porțile și către organizarea unor întruniri ale filialelor partidelor politice din România, mai ales în 2016 – an electoral. Așteptăm și din partea celorlalte filiale politice din Atena organizarea la Ambasadă a unor întâlniri cu publicul pe diferite teme de informare generală.

Sugerăm, de ce nu, pe viitor să se organizeze și un debate al reprezentanților partidelor politice în Grecia întru o mai bună informare a alegătorilor în pragul alegerilor din 2016.

Ana Țuțuianu

Ziarul Online Românesc din Grecia, Romedia.gr


 

Citește și:

Românii din Grecia se revoltă împotriva ambasadorului: ”Refuzăm categoric orice discuţie”

Manifestanții români din Atena, așteptați de poliția elenă: ”Cerem demisia ambasadorului!”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Îți este dor de țară? Vino la Bologna: ”ROMÂNIA – oameni, locuri și tradiții”

Cristian Măreţu, un chef cu gândul la stele Michelin: ”Italia e o ţară cu o gastronomie incredibilă”