Menu
in

Scandal la PNL Italia, alegeri interne contestate: ”Alese persoane care au adus prejudicii de imagine și au avut rezultate slabe”

Mai multe organizații PNL din diaspora au început alegerile pentru stabilirea conducerilor în filialele din țările unde există simpatizanți. Prima care a dat startul alegerilor a fost organizația din Italia, nu însă fără probleme și contestații.

Fostul președinte PNL Italia, Adrian Chifu, care își dăduse demisia motivând rezultatul slab care a fost obținut în alegerile parlamentare nu a fost invitat. Deși Chifu este membru în BPJ al PNL Diaspora și președinte al Ligii Aleșilor Locali nu a fost nici măcar anunțat despre intențiile colegilor de a se întruni pentru a alege o nouă conducere. ”Am aflat pe surse că vor fi alegeri la Bologna”, a scris Chifu pe Facebook.

După alegerile care au avut loc la Bologna, Chifu a explicat în exclusivitate pentru Gazeta Românească, că noua conducere nu a fost aleasă conform statutului. Totodată a denunțat faptul că printre cei aleși în Italia sunt persoane care au denigrat partidul sau au avut rezultate foarte slabe la alegerile parlamentare. ”Din „noul birou” PNL Italia fac parte oameni care au criticat ani la rând partidul şi au adus prejudicii de imagine…În Italia, Pnl a pierdut foarte puţine secţii de votare în favoare USR, printre care Roma 1. Cei ce au pierdut la Roma sunt acum în fruntea partidului.”

În privința neinvitării lui Adrian Chifu, răspunsul conducerii PNL Italia a fost următorul: ”Preşedintele interimar al PNL Italia, Adrian Chifu – demisionar din funcţie în data de 21 ianuarie 2017, nu a primit invitaţie de participare la Şedinţa Ordinară a Biroului Politic al PNL Italia din 25 martie 2017 pentru că nu a respectat noile reglementări: nu a semnat adeziunea.

Adrian Chifu (dreapta) consilier local la Verbania, fost președinte PNL Italia, contestă noua conducere: Valentin Făgărășan, președinte (stânga) și Ovidiu Burdușa, secretar al organizației și consilier județean Vrancea (mijloc)

Iată declarația completă a lui Adrian Chifu:

”Imediat după prima şedinţa a BPJ PNL Diaspora de la Bucureşti am decis să-mi depun mandatul de preşedinte al PNL Italia. Am considerat-o demisie de onoare. Mi-am motivat gestul deoarece doream o analiză serioasă a rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare, chiar dacă în Italia au fost bune rezultatele chiar şi în Spania, cu care s-a câştigat încă un mandat de parlamentar.

Un gest normal şi îmi doream ca toţi cei implicaţi în luarea deciziilor greşite să demisioneze pentru că au dus partidul la dezastru mai ales în ţară dar şi în Diaspora unde a trebuit să împărţim în mod egal locurile în Parlamentul României cu partide nou înfiinţate. Socoteam o adevărată reformă a partidului, ceea ce nu s-a întâmplat, încă. Eu am avut un mandat scurt de câteva luni înaintea alegerilor, preluat într-un moment greu. Nici acum partidul nu stă mai bine. Sunt multe lupte interne care nu aduc nimic bun. Nu doar în ALDE sunt probleme după cum vedem cu respectarea statutului ci şi în PNL.

În Diaspora se fac alegeri care nu respectă statutul, Biblia partidului, şi nici deciziile Bpn. Una dintre acestea, decizia nr.14/2017 a Bpn, care spune cum/când se vor organiza alegerile. Tot în această decizie este specificat că trebuie să se ţină cont şi de rezultatele alegerilor în secţiile de votare.

Referitor la alegerile pentru şefia PNL Italia consider că s-au făcut fără respectarea statului. Trebuia convocat vechiul Bpl PNL Italia din care făceam şi eu parte, în plus sunt şi preşedintele Ligii aleşilor locali din diaspora iar vechiul birou conform statutului alege noul preşedinte şi noul birou.

Ceea ce nu s-a întâmplat ieri iar aceste alegeri riscă să nu fie aprobate în Bpn.

Care este scopul acestor alegeri în filialele locale, neapărat să ajungă oamenii impuşi pentru a asigura voturile pentru preşedinţia PNL diaspora la alegerile din aprilie. Eu nu am dorit să candidez pentru un nou mandat deoarece consider că este normal să avem un alt preşedinte cu o altă viziune şi alte ideii. Asta nu înseamnă că nu trebuie respectat statutul .

Aceleaşi probleme au fost ieri şi în Maria Britanie unde s-au făcut alegeri paralele de 2 grupuri unde a participat şi preşedintele partidului. Mă întreb oare de ce nu a participat în Italia? Oare nu vrea să gireze aceste alegeri sau anumiţi oameni?

Din „noul birou” PNL Italia fac parte oameni care au criticat ani la rând partidul şi au adus prejudicii de imagine. S-au încălcat alte reguli cum ar fi preşedinţii OFL/TNL. Alegerea lor conform deciziei Bpn se dace după Congres, undeva în luna septembrie/octombrie.

În Italia, Pnl a pierdut foarte puţine secţii de votare în favoare USR, printre care Roma 1. Cei ce au pierdut la Roma sunt acum în fruntea partidului. Când pierzi trebuie să pleci să laşi locul altei persoane, mai capabile. Reformele se fac nu la tv sau în presă ci acolo unde este nevoie.

Sunt multe motive de îngrijorare. Toate aceste lucruri au un singur scop – asigurarea voturilor pentru viitorul preşedinte al PNL Diaspora. Vor fi mai mulţi candidaţi la şefia PNL. Iar acum începe goana după voturi. Adică unii vor vinde iluzii candidaţilor spunând că vor aduce voturi şi din Diaspora pentru a fi răsplătiţi mai apoi. Dar dacă sunt 5 candidaţi, cum faci? Promiţi la toţi 5 că vii cu voturi din diaspora, când a fost greu să aduci voturi pentru partid la ultimele alegeri.

Acestă schemă folosită la alegerile locale din diaspora nu vor aduce nimic bun pentru partid.

Oamenii care merită cu adevărat şi care au muncit în campaniile electorale vor fi marginalizaţi iar cei care răspund comenzilor vor fi impuşi nestatutar.

Am încredere în înţelepciunea partidului, forurilor superioare şi a noului preşedinte că vor îndrepta lucrurile. Pentru mine a fost o mare onoare să conduc acest partid în Italia unde împreună cu colegii am reuşit să ţinem pe linia de plutire scorul electoral .

Cu unii colegi voi continua colaborarea şi sunt la fel de sigur că împreună vom avea rezultate bune

Funcţia de preşedinte necesită mult timp iar eu am de dus până la capăt un mandat de consilier local. Nu vreau să-mi dezamăgesc electoratul care m-a votat de două ori. A fost şi motivul pentru care nu am candidat la parlamentare. Nu poţi face bine două lucruri în acelaşi timp. Câte unul, pe rând. Toate la timpul lor.

Avem alegeri locale în Italia şi este important să avem rezultate bune. Mă voi implică în această campanie. Sper să avem mai mulţi români consilieri în Primăriile din Italia. Potenţial avem trebuie doar să ne mobilizăm şi să reuşim să ne integrăm şi pe plan politic. Voi participa la multe proiecte în această perioada în Italia pentru a sensibiliza comunitatea şi să explic importantă votului.

În Italia, PNL a pierdut foarte puţine secţii de votare în favoare USR, printre care Roma 1. Cei ce au pierdut la Roma sunt acum în fruntea partidului. Când pierzi trebuie să pleci să laşi locul altei persoane, mai capabile. Reformele se fac nu la tv sau în presă ci acolo unde este nevoie.”

Andi Rădiu


alegeri Bologna

Iată rezultatul alegerilor de la Bologna:

”Pe data de 10 martie 2017, secretariatul general al PNL Italia a convocat toţi preşedinţii de organizaţii create până la această dată, conform cerinţelor noului statut şi al noului RONJ.

Preşedintele interimar al PNL Italia, Adrian Chifu – demisionar din funcţie în data de 21 ianuarie 2017, nu a primit invitaţie de participare la Şedinţa Ordinară a Biroului Politic al PNL Italia din 25 martie 2017 pentru că nu a respectat noile reglementări: nu a semnat adeziunea.

Organizaţia PNL Italia a dat startul alegerilor interne în Diaspora pe data 25 martie 2017. Oraşul care a găzduit şedinţa organizaţiei a fost Bologna. Alegerile s-au desfăşurat în deplin respect pentru noul statut al partidului.

Preşedinte al PNL Italia a fost ales omul de afaceri Valentin Fagarasian. Secretar general a fost reconfirmat consilierul judeţean Ovidiu Burdusa.

Componentă biroului politic al PNL Italia, ales în urmă votului liber exprimat la vedere, este următoarea:

Primvicepreședinți: Radu Lupu, Decebal Dragusel, Ioan Boldijar

Vicepreşedinţi: Elisa Cocoş, Sorin Cornel Marcu Scurtu Petru, Crina Dobre (purtător de cuvânt al organizaţiei), Mititel Răzvan, Daniel Coman, Vasile Dogaru, Kovacs Adrian

Secretari executivi: Adrian Alexandrescu, Bianca Oana Clitnovici

Secretari generali adjuncţi: Camelia Bichiş, Magdalena Arsenie

Preşedinte OFL: Camelia Bichiş

Preşedinte TNL: Claudiu Stanasel

Preşedinte organizaţia de pensionari: Boldijar Ioan.

Dezbaterile finale au concentrat câteva dintre proiectele de candidatura, cu care Organizaţia PNL Italia îşi doreşte să ”spargă graniţele” şi să propună conducerii PNL implementarea acestora la nivel naţional.

Biroul de presă PNL Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version