Clara Tașcu se prezintă la alegeri la Frosinone, în Lazio. Este pe listele de consilieri propuși de Partidul Democrat și este singura străină pe listele din acest oraș de aproape 50.000 de locuitori.
Clara Tașcu este cunoscută în comunitatea locală pentru că a înființat PSD Frosinone. Iată cine este și cum se pregătește despre alegeri.
«Vin din localitatea Hațeg, județul Hunedoara.
Am venit în Italia de pe băncile facultății de drept acum 13 ani, împreună cu soțul meu. Începutul vieții mele în Italia a fost dificil din pricina adaptării, a integrării, am lucrat mult timp în restaurante ca ajutor de bucătar și ospătar, până ce am reușit cu soțul să ne deschidem o afacere proprie un bar cofetărie aici în orașul Frosinone.
Am început viața politică acum trei ani, înființând o filială a PSD în Frosinone, la care sunt președinte. Au urmat o serie de inițiative împreună cu Partidul Democrat local, participări la viața social culturală a localității, printre care și activități menite a promova România prin gastronomie și tradiții, participarea ca voluntar la o serie de acțiuni pentru ajutorarea sinistraților cutremurului de la Amatrice.
Avem și un acord local semnat cu Partidul Democrat provincial și PSD de susținere reciprocă și implicit de participare activă la viață politică locală.
De curând am înființat împreună cu colega Crina Petcu din Roma și o asociație culturală „Lotus”, având ca proiectele de viitor înfrățiri între orașe din România cu cele de aici și chiar și a unor universități.
În Frosinone avem intenția de a crea împreună cu Accademia di Romania o bibliotecă românească cu predarea limbii și literaturii române pentru copii românilor din zonă, ca proiect inițial.»
Ce părere ai despre alegerea lui Matteo Renzi în fruntea PD? Este un rezultat care te bucură?
«În filiala PD din care fac parte, ca și în majoritatea filialelor, victoria lui Matteo Renzi a fost răsunătoare, un rezultat îmbucurător, un nou început pentru acela care este un adevărat lider al acestui partid.
Vom avea ocazia de a reînnoi pe această cale acordul dintre PD și PSD Italia la nivel național.»
PSD nu are imagine bună în diaspora, care crezi că este cauza?
«Se poate datora și nenumăratelor schimbări organizative din interiorul PSD Diaspora, cât și a lipsei de implicare efectivă a unor foști colegi, datorită lipsei efective de colaborare și transparență cu foști conducători ai Diasporei.
Ar trebui să fim conștienți de faptul că aici în diaspora, prin voluntariatul nostru, indiferent de culoarea politică, ne implicăm pentru drepturile și obligațiile comunității noastre, pentru integrare europeană.»
Ai planuri pentru comunitatea românească, dar un consilier acţionează pentru toţi rezidenţii. Ce le propui italienilor?
«În orașul Frosinone rata șomerilor este tot mai mare, de aceea împreună cu candidatul la primăria acestui oraș, domnul doctor Fabrizio Cristofari vrem să atragem noi investitori în zonă pentru a redeschide sau deschide fabrici închise, pentru a crea noi locuri de muncă, orașul Frosinone fiind un oraș cu o industrie activă. Multe sunt inițiativele și pe plan sanitar, unde se știe că unitatea de primire urgențe a spitalului Frosinone lasă foarte mult de dorit.
Sunt apoi proiecte și în ceea ce privesc facturile gunoiului și a apei din acest oraș care facturi au crescut simțitor în timpul guvernării actualei guvernări administrative. În plan cultural vrem deschiderea unui nou muzeu cu ajutorul Facultății „Belle Arte” din Frosinone, modernizarea infrastructurii care lasă de dorit în acest oraș, facilitarea accesului la gara orașului (una dintre cele mai importante străzi de acces fiind închisă circulației de vechea administrație), îngrijirea spatiilor verzi și a parcurilor de joacă care sunt momentan într-un stadiu decadent.»
Cum îţi vei face campanie? Ce fonduri vei folosi?
«Încercăm să nu cheltuim în manifeste și afișe electorale, cea mai eficientă metoda de a ne face cunoscuți este aceea de a fi mereu în mijlocul comunității, de a răspunde întrebărilor și de a asculta propunerile oamenilor de rând, în fiecare săptămână suntem în diferite zone ale orașului, de la centrele comerciale până la spitale pentru a întâlnii oamenii care vor și au ceva de spus despre felul în care ar trebui să fie guvernat acest oraș, o parte din această campanie electorală va fi dusă și în mediul online.»
Mai sunt alţi români candidați?
«În acest oraș sunt singura candidata străină pe listele administrative»
Sorin Cehan
Citiți și: