in

PSD Spania: „Marius Vili Sârbu nu se retrage din politică, ci va rămâne aproape de noua conducere”

În urmă cu trei zile am fost martorii deciziei surprinzătoare a domnului preşedinte PSD Spania, Marius Vili Sârbu de a-şi da demisia din această funcţie politică pe care o deţinea din 12 aprilie 2013.

Motivele deciziei domniei sale au reieşit dintr-o scrisoare publică de pe blogul personal. Echipa PSD Spania, echipă ce i-a fost întotdeauna alături în aceste luni tumultoase, a primit vestea brusc, fără avertismente prealabile şi se pare că este o decizie ireversibilă a domniei sale, o decizie cu care nu suntem de acord, dar pe care nu putem decât să o respectăm.

J’ACCUSE: „Scrisoarea unui român singur către București”, preşedintele PSD Spania şi-a dat demisia şi acuză politicienii din ţară de nepăsare

Din 12 aprilie 2013 a început în Spania un proiect politic interesant, care a adus elemente de noutate în politica românească din Diaspora cum ar fi un proiect politic asumat cu 5 puncte, vicepreşedinţi pe domenii de activitate, o echipă complexă din care făceau parte reprezentanţi din majoritatea organizaţiilor PSD Spania, cu înfiinţarea TSD şi OFSD şi nu în ultimul rând un proiect politic bazat pe o conlucrare intensă cu partenerii noştri socialişti din PSOE la toate nivelurile, de la nivel federal până la nivel local.

A fost o idee despre cum şi noi romanii puteam să ne transformăm convingerile politice în ceva constructiv, să pariem pe câteva idei de interes general şi să facem tot ce ne stă în putere în a le înfăptui. Toate aceste lucruri l-au avut ca şi artizan pe Marius Vili Sârbu, care a condus şi organizat PSD Spania într-un mod în care a dus PSD Spania în rândul organizaţiilor de frunte ale politicii româneşti din Diaspora.

Echipa PSD Spania respectă şi susţine în totalitate punctul de vedere exprimat de domnul preşedinte în scrisoarea prin care îşi anunţa demisia şi vom face tot ce se poate că această formă de protest să nu rămână fără rezultat. Am înţeles şi îl luăm ca pe un semnal de alarmă pe care dumnealui îl trage către factorii decizionali de la Bucureşti să îşi arunce privirea şi asupra nevoilor reale ale romanilor din Diaspora, nevoi pe care noi am încercat să le exprimăm şi în măsura posibilităţilor să le şi rezolvăm.

Marius Vili Sârbu nu se retrage din politică, ci va rămâne aproape de noua conducere, oricare ar fi ea.

În calitate de preşedinte executiv şi actual preşedinte interimar al PSD Spania îi mulţumesc pentru întreaga sa activitate din cadrul PSD Spania, îl asigur de întregul meu respect şi întreaga consideraţie din partea întregii echipe şi de asemenea îmi exprim regretul că a luat această decizie.

PSD Spania este o structură de partid onestă, serioasă şi voluntară. PSD Spania îşi continua activitatea cu o conducere interimară până în dată de 12 aprilie 2014, dată la care se vor organiza alegeri statutare pentru desemnarea unui nou preşedinte şi a unui nou Birou Politic Executiv.

Asigurăm interimatul până la data alegerilor, iar mai departe nouă conducere va prelua proiectele aflate pe rol şi posibilitatea altora noi în beneficiul întregii comunităţi româneşti din Spania. Asigurăm pe această cale pe toţi membrii PSD Spania să nu aibă motive de nelinişte, este o situaţie pe care o vom gestiona cu mult tact şi statutar în aşa fel încât, la nivel intern să nu aibă loc niciun moment neplăcut.

Există o structură interimara perfect funcţională. Nu este o situaţie uşoară, am pierdut un lider dar sunt convins că PSD Spania are tăria de a continua ceea ce au început colegii noştri, Marian Popescu şi Marius Vili Sârbu. Împreună facem PSD! Juntos hacemos PSD 2015!

SERBU CĂTĂLIN

Preşedinte interimar PSD Spania

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ancona, și-a ucis soţul alcoolist şi i-a înscenat sinuciderea

După 12 ani la Torino, a plecat în Germania. “M-am săturat de Italia”