Menu
in

Președintele PSD Diaspora A EXPLODAT: «PSD a fost ocupat de cooperativa masonică-securistă, care a acţionat ca o mafie ordinară»

Deputatul Cătălin Rădulescu, ales la începutul lunii octombrie președinte al organizației PSD Diaspora, a reacționat dur după terminarea alegerilor la congresului PSD, care a avut loc duminică la Sala Palatului din București, printr-o postare pe facebook. Șeful social democraților din diaspora a denunțat o organizare în interiorul partidului, de tip ”masonică securistă” care acționează ca o mafie ordinară”, care ar marginaliza pe toți ”cei care nu sunt yes-mani”, a scris Rădulescu.

Nemulțumirea sa a rezultat din faptul că nu a fost ales în funcția de vicepreședinte al PSD din cauză că ”s-a jucat urât şi suburban, mafiotic, nelăsând la latitudinea delegaţilor să aleagă, dându-se buletine în plicuri preşedinţilor de organizaţii…”


 Iată postarea completă:

„Vreau să le mulţumesc tuturor prietenilor mei şi organizaţiilor acestora care m-au susţinut astăzi pentru funcţia de vicepreşedinte PSD şi mi-au dat cele aproape 1000 de voturi din 3800 de votanţi (…).

Astăzi am văzut că am fost apreciat, însă ‘cooperativa masonică-securistă’, un grup de 10 persoane care au ocupat conducerea Camerei Deputaţilor şi acum partidul, a acţionat ca o mafie ordinară, trimiţând bilete în sală şi cerând să fie tăiaţi de pe listă cei care nu sunt Yes-mani: Constantin Niţă, Mihai Fifor, Cătălin Rădulescu, Adrian Dobre şi Nicolae Bănicioiu (care, spune el, a fost până la urmă votat din cauza unui posibil scandal mediatic).

Am văzut că s-a jucat urât şi suburban, mafiotic, nelăsând la latitudinea delegaţilor să aleagă, dându-se buletine în plicuri preşedinţilor de organizaţii (cu siguranţă mai multe decât delegaţii celor care trebuiau să fure). Nu sunt supărat, dar sunt dezamăgit de modul mizerabil în care se fac alegerile în partidul meu, PSD.

Am înţeles astăzi totodată că minciuna e la rang foarte mare în rândul colegilor mei de partid şi îi asigur că prin alegerea unor personaje care unele dintre ele au singura calitate de informatori şi îndepărtarea unor oameni valoroşi, preşedinţi de organizaţii judeţene, nu a făcut decât să creeze o mai mare ruptură în partid. În rest, s-ar putea ca nu peste mult timp să plângă”, a răbufnit Rădulescu pe Facebook.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version